Ministrul britanic al Sănătăţii stârneşte furie îndemnând populaţia să nu se "ferească" de coronavirus

62203828
Shutterstock

Ministrul britanic al sănătăţii, Sajid Javid, a fost acuzat duminică de a fi insultat victimele coronavirusului, după ce a îndemnat oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19 şi "să înveţe să trăiască cu acest virus, în loc să se ferească de el".

Javid, care l-a înlocuit pe Matt Hancock în funcţia de ministru al sănătăţii luna trecută, după ce predecesorul său a demisionat pentru că a încălcat regulile COVID sărutând o asistentă în biroul său, şi-a început activitatea îndemnând oamenii să înveţe să trăiască cu virusul, informează Reuters, conform Agerpres.

Marea Britanie, care are unul dintre cele mai ridicate cifre oficiale ale deceselor cauzate de COVID, şi-a schimbat strategia de combatere a coronavirusului, trecând de la utilizarea restricţiilor pentru a limita răspândirea acestuia la deschiderea societăţii în speranţa că vaccinurile vor proteja majoritatea oamenilor de forme grave ale bolii.

Cazurile sunt numeroase, dar şi utilizarea vaccinurilor COVID-19 este la fel, iar oficialii susţin că această schimbare este necesară pentru a ajuta afacerile din sectoare precum cel hotelier şi economia de noapte.

Sajid Javid

Scriind pe Twitter, Javid a declarat sâmbătă că şi-a revenit după ce a fost testat pozitiv pentru COVID, după ce se vaccinase cu două doze. ''Simptomele au fost foarte uşoare, mulţumită vaccinurilor uimitoare'', a spus el.

''Vă rog - dacă nu aţi făcut-o încă - faceţi-vă vaccinul, pentru că trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, în loc să ne ferim de el'', a adăugat ministrul.

Angela Rayner, vicelider al Partidului Laburist, a fost unul dintre mai mulţi parlamentari din partidele de opoziţie şi persoane care au au pierdut membri ai familiei din cauza pandemiei, care au criticat folosirea expresiei ''a se feri de''.

''127.000 de persoane au murit din cauza acestui virus, dintre care zeci de mii ar fi încă aici dacă nu ar fi fost eşecurile catastrofale ale guvernului dumneavoastră. ''Deci cum îndrăzniţi să denigraţi oamenii pentru că încearcă să se menţină în siguranţă pe ei şi familiile lor”, a scris ea pe Twitter.

Ulterior, ministrul şi-a cerut scuze 

 

Ministrul Sajid Javid şi-a cerut scuze duminică pentru că a sugerat că naţiunea nu ar trebui să se "ferească" de coronavirus, în remarci care au fost catalogate drept insensibile de familiile îndoliate şi de parlamentari din opoziţie, transmit PA Media/dpa.

Ministrul a şters duminică tweet-ul în care a făcut comentariul jignitor, recunoscând că ''a fost o alegere proastă a cuvântului'' şi cerându-şi scuze ''sincere''.

El a făcut comentariul iniţial pe Twitter sâmbătă, când a anunţat că s-a ''vindecat complet'' după o infecţie cu coronavirus, după ce fusese vaccinat cu două doze, şi a spus că ''simptomele sale au fost foarte uşoare, datorită vaccinurilor uimitoare''.

"Vă rog, dacă nu aţi făcut-o încă, faceţi-vă vaccinul, pentru că trebuie să învăţăm să trăim cu acest virus, în loc să ne ferim de el'', adăugase ministrul.

Javid a fost nevoit să îşi ceară scuze după ce asociaţia Covid-19 Bereaved Families for Justice s-a alăturat unor parlamentari catalogând sugestia sa de ''laşitate'' ca fiind jignitoare pentru persoanele care au făcut scut şi pentru cele care au rămas acasă pentru a proteja societatea.

"Mi-am exprimat recunoştinţa că vaccinurile ne ajută să luptăm ca societate, dar a fost o alegere proastă a cuvântului şi îmi cer scuze cu sinceritate'', a declarat ministrul duminică.

''La fel ca mulţi, am pierdut persoane dragi din cauza acestui virus îngrozitor şi nu aş minimaliza niciodată impactul său'', a adăugat el.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Rusia a făcut paradă cu peste 50 de nave, inclusiv un submarin nuclear de ultimă generație

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat duminică, la o mare paradă navală la Sankt Petersburg, că flota rusă este capabilă să identifice şi să distrugă "orice ţintă", relatează France Presse şi EFE.

VIDEO. Meteorit „neobișnuit” filmat în Norvegia. Ce au observat localnicii

Un "meteorit neobişnuit de mare" a fost observat pentru scurt timp în sudul Norvegiei, la primele ore ale zilei de duminică, acesta creând un spectacol de sunet şi lumină în timp ce a traversat cerul.

Accident rutier în Croaţia: Cel puţin zece morţi şi 45 de răniţi. FOTO

Cel puţin zece persoane au murit şi 45 au fost rănite într-un accident rutier produs duminică dimineaţa devreme pe o autostradă din Croaţia, a anunţat poliţia, transmit MIA, AFP şi DPA, scrie Agerpres. 

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifre șocante care arată paranoia lui Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.