Miniştrii Finanţelor din G7 vor să crească sancţiunile impuse Rusiei în Războiul din Ucraina

62409852

Miniştrii Finanţelor din G7, reuniţi în Italia, se declară sâmbătă ”hotărâţi să crească sancţiunile financiare şi economice” impuse Rusiei în vederea unei ”reduceri” a veniturilor ruse

Ei propun o ”continuare a ţintirii veniturilor energetice ale Rusiei şi viitoarelor capacităţi de extracţie ale acesteia”, potrivit unui proiect al unui comunicat final obţinut de AFP.

De la începutul invaziei ruse a Ucrainei, în februarie 2022, Statele Unite şi Uniunea Euroepană (UE) au impus o serie de sancţiuni cu scopul de a asfixia economia rusă, însă cu puţin succes până în prezent.

UE a impus 13 pachete de sancţiuni Rusiei şi vizează gazele naturale lichefiate (GNL) ruseşti într-un nou pachet de sancţiuni, prin interzicerea transferului GNL prin UE către ţări terţe.

Acest nou pachet de sancţiuni, aflat în negociere, ar puteav să lărgească lista neagră a UE la un număr de entităţi chineze acuzate de furnizarea de tehnilogii militare Rusiei, potrivit unor surse diplomatice.

Acest subiect este abordat în proiectul ”declaraţiei finale” a reuniunii G7 a miniştrilor de Finanţe, în care se arată că statele membre ”se vor opune tentativelor de evaziune sau de ocolire a sancţiunilor, prin facilitatea eforturilor de achiziţionare ale industriei ruse a apărării prin instituţii financiare”.

Miniştrii Finanţelor din G7 anunţă sâmbătă ”progrese” în negocierile pe care le poartă cu ptivire la folosirea veniturilor generate de către active ruseşti blocate în vederea acordării unui nou ajutor Ucrainei.

”Progresăm în discuţiile noastre despre potenţiale mijloace de anticipare a beneficiilor extraordinare provenind de la active suverane ruse imobilizate în profitul Ucrainei, conform dreptului internaţional şi sistemelor noastre juridice respective”, anunţă ei.

Obiectivul este ”să le prezentăm liderilor noştri, înaintea summitului (şefilor de stat şi de guverne G7), la Puglia, în iunie, opţiuni care să permită oferirea unei susţineri financiare suplimentare Ucrainei”, anunţă ei.

Articol recomandat de sport.ro
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
A câștigat EURO cu Spania și titlul de golgheter în La Liga, iar acum valorează 0 euro! Subiectul momentului în presa iberică
Citește și...
62450195
Zelenski i-a mulțumit lui Joe Biden pentru trimiterea de armament în valoare de 275 de milioane de dolari

Zelenski le mulţumeşte lui ”Joe Biden, Congresului american şi poporului american” după ce Statele unite au anunţat vineri seara trimiterea de armament în valoare de 275 de milioane de dolari.

62452146
Un preot a mușcat o femeie, după ce s-au bătut pentru pâinea de împărtășanie. Detaliile unui caz uluitor

Un preot din Florida este acuzat că a mușcat o femeie în timpul unei liturghii, într-o presupusă „încercare de a apăra pâinea Împărtășaniei”, conform declarației pe propria răspundere din acest caz. Asta după ce femeia a încercat să-i ia cu forța azima.

 

62430397
Armata rusă a revendicat cucerirea unui alt sat din estul Ucrainei. Rusia câştigă teren de luni de zile

Armata rusă a revendicat sâmbătă cucerirea unui alt sat din estul Ucrainei, situat în apropierea localităţii Ocheretîne, unde a înregistrat progrese rapide în ultimele săptămâni, relatează AFP.

 

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 23 18h05m29s680
Mai mulți paznici, control strict, instruire specială a cadrelor didactice. Măsuri speciale în cele 6.000 de școli din România

După incidentele grave din școlile de la Bistrița și Pitești, Guvernul s-a reunit vineri într-o ședință de urgență. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h12m18s452
Tot mai mulți români își cumpără case în Serbia. Un bărbat a luat cu 6.000 de euro o proprietate de 1.500 de metri pătrați

Atrași de prețurile mai mici decât la noi, mulți români își cumpără case în Serbia. Un studiu european arată că locuințele din țara vecină sunt, în medie, mai ieftine, iar localitățile de la graniță devin accesibile, chiar și cu prețul navetei.

Whatsapp image 2026 10 23 at 16 53 40
Fiul fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, Alexandru Toader, a fost reținut, fiind acuzat că ar fi hărțuit sexual studente

Fiul fostului ministru al Justiţiei Tudorel Toader, Alexandru Toader, lector la Facultatea de Drept din Iaşi, acuzat că ar fi hărţuit sexual două studente pentru a trece examenele, a fost reţinut.