Mesajul R. Moldova pentru Rusia după ce două drone rusești au fost depistate într-o zi pe teritoriul său

62484456

Ministerul de Externe cere Rusiei să respecte statutul de neutralitate şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, după ce două drone ruseşti au fost depistate într-o singură zi pe teritoriul ţării.

 

„Violarea spaţiului aerian al Republicii Moldova este o încălcare gravă şi un gest neprietenos al Federaţiei Ruse. Cerem stoparea imediată a lansării acestora”, se arată, duminică, într-un comunicat al Ministerului de Externe de la Chişinău.

„Republica Moldova este o ţară paşnică şi prioritatea Guvernului este să asigure liniştea şi securitatea cetăţenilor noştri. Aceste drone pun în pericol viaţa cetăţenilor”, punctează MAE moldovean.

Două drone au fost depistate duminică pe teritoriul Republicii Moldova - una în raionul Căuşeni şi alta în raionul Rîşcani, adică în două locuri diametral opuse pe harta ţării.

„Dispunem de informaţii clare care arată că dronele sunt lansate de Federaţia Rusă”, dă asigurări Ministerul de Externe.

Incidentele au avut loc după ce în cursul nopţii Rusia şi Ucraina s-au atacat reciproc cu un număr record de drone, iar Kievul anunţase că mai multe drone care au vizat teritoriul ucrainean s-au îndreptat în cele din urmă către Moldova, Belarus şi Rusia.

Nu este pentru prima dată când drone sau fragmente de drone din războiul Rusiei în Ucraina ajung pe teritoriul Republicii Moldova, însă este pentru prima dată când în aceeaşi zi sunt descoperite două astfel de obiecte în locuri îndepărtate unul de celălalt - unul în nord-vestul ţării, celălalt în sud-est.

Relaţiile dintre Moscova şi Chişinău sunt tensionate mai ales de la invazia rusă pe scară largă în Ucraina vecină.

Săptămâna trecută, Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova, Lilian Darii, pentru a-i prezenta un „protest ferm” faţă de faptul că autorităţile de la Chişinău ar fi refuzat „în mod nemotivat” acreditarea unor observatori internaţionali din Rusia pentru a urmări desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi a referendumului din 20 octombrie. Moscova consideră că aceste scrutine, câştigate de curentul proeuropean, s-au desfăşurat în mod „nedemocratic şi incorect”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62481253
Președintele Franței și premierul britanic încearcă să îl convingă pe Biden să permită Ucrainei să ”lovească adânc” în Rusia

Premierul britanic Keir Starmer și președintele francez Emmanuel Macron se întâlnesc luni, 11 noiembrie, pentru a discuta posibilitatea de a-l convinge pe președintele Joe Biden să permită Ucrainei să atace ținte aflate pe teritoriul Rusiei.

62497588
Donald Trump a anunțat cine va fi noul ”țar al frontierelor” SUA, care va aplica ”toleranță zero” față de imigranți

Președintele ales Donald Trump a anunțat faptul că Tom Homan, fostul director interimar al Serviciului american de imigrare și control vamal, care a susținut controversata politică de "toleranță zero" a lui Trump, va fi "țarul frontierelor" SUA.

62487427
Burduja ne asigură că ”suntem pregătiţi pentru iarna 2024-2025”. Gradul de umplere în depozitele de gaz este de peste 101%

Gradul de umplere în depozite depăşeşte 101%, peste media europeană, iar în iarna aceasta stăm chiar mai bine decât anul trecut, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.