Meloni avertizează: Există un "risc clar" ca Schengen "să se spargă în bucăţi"

62328886
Shutterstock

Premierul italian Giorgia Meloni a declarat miercuri că există riscul ca tratatul Schengen, care stipulează libera circulaţie a cetăţenilor europeni, "să se spargă în bucăţi".

Singurul lucru care trebuie făcut este "să lucram pentru a apăra frontierele externe ale Uniunii Europene", a mai spus Meloni, informează EFE şi ANSA.

Adresându-se Senatului pentru a informa despre poziţia Italiei la Consiliul European - preconizat să înceapă joi şi care va aborda în principal conflictul din Israel -, după ce guvernul său a decis să suspende aplicarea prevederilor Schengen şi să restabilească controalele la frontiera cu Slovenia, pe motiv că teroriştii ar putea intra pe ruta migratorie din Balcani, Meloni a avertizat că există un "risc clar" ca Schengen "să se spargă în bucăţi".

"Este un risc evident şi o preocupare pe care o împărtăşim. Dar, mai mult decât atât, singura modalitate de a evita această derivă este de a lucra la apărarea frontierelor externe ale Uniunii", a subliniat ea, potrivit Agerpres.

Potrivit şefei guvernului italian, ultimele consilii europene au schimbat perspectiva asupra migraţiei şi "nu mai există tendinţa de a transfera povara acestei enorme responsabilităţi asupra statelor din prima linie, cum ar fi Italia" şi, în plus, a fost recunoscut pe deplin faptul că "singurul răspuns posibil este apărarea frontierelor externe".

"Gata cu uşile deschise şi redistribuirea, doar protejarea frontierelor externe, o luptă necruţătoare împotriva traficului de persoane, acorduri cu ţări terţe, canale legale pentru refugiaţi şi cote de imigranţi legali compatibile cu nevoile sistemului nostru economic", a subliniat ea.

Italia a suspendat aplicarea Schengen şi a reimpus controale la frontiera cu Slovenia după izbucnirea războiului dintre Hamas şi Israel şi recentele atacuri teroriste din Franţa şi Belgia.

În discursul său, Meloni şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la aşa-numiţii "lupi singuratici, care ucid oameni nevinovaţi în numele lui Dumnezeu" şi, prin urmare, a explicat ea, este necesar să "ridicăm garda" în materie de securitate.

Premierul italian a argumentat că ar putea exista o legătură între terorism şi imigraţia ilegală şi că "cei care până acum, din reflexe ideologice, s-au complăcut să respingă această posibilă legătură au greşit".

De asemenea, alte câteva ţări din UE au reintrodus controale la unele frontiere.

"Serviciile de informaţii au confirmat că cele mai mari riscuri (de securitate) pentru noi pot veni dinspre ruta balcanică (spre UE)", a declarat Meloni, explicând că, din acest motiv, guvernul a acţionat prompt, suspendând prevederile Tratatului Schengen şi restabilind controalele cu Slovenia.

Ministrul italian de interne, Matteo Piantedosi, nu a exclus ca aceste controale la frontiera cu Slovenia să dureze pe tot parcursul iernii.

În discursul său din Senat, Meloni a evocat riscurile "legate" de "radicalizarea imigranţilor aflaţi adeseori în situaţie neregulamentară".

Italia a înregistrat în acest an o creştere semnificativă a numărului de migranţi care au ajuns pe mare din Africa de Nord pe ţărmurile sale.

Premierul italian a mai spus că şefa executivului european, Ursula von der Leyen, a trimis o scrisoare Consiliului în care anunţă noi măsuri de consolidare a cadrului juridic şi a politicilor europene de combatere a traficului de persoane.

"Acesta este un angajament semnificativ pe care suntem pregătiţi să îl susţinem", a declarat Meloni.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62396919
Amplă operațiune de căutare a autorului masacrului din Maine, soldat cu zeci de victime. Mai multe școli au anulat cursurile

Sute de poliţişti participă la operaţiuni de căutare în oraşul Lewiston şi în zonele învecinate din statul Maine în încercarea de a-l găsi pe bărbatul care a deschis focul dintr-un bar şi într-o sală de bowling.

 

62396908
Soția și cei doi copii ai unui corespondent al postului de televiziune Al-Jazeera în Gaza, uciși de bombele Israelului

Familia principalului corespondent al Al-Jazeera în Gaza a fost ucisă într-un atac israelian, a anunţat, miercuri, canalul de ştiri cu sediul în Qatar.

62396365
Joe Biden susține că nu are încredere în bilanțul victimelor furnizat de palestinieni

Preşedintele Joe Biden a declarat miercuri că nu are „încredere în numărul pe care palestinienii îl folosesc" pentru bilanţul morţilor, dar nu a spus de ce este sceptic, relatează News.ro care citează The Guardian.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.