Mărturiile cutremurătoare ale cadrelor medicale din Anglia, în lupta cu Covid-19: „Pacienții mor cu o viteză dramatică”

62167792
Shutterstock

Personalul medical de la University College Hospital din Londra a precizat că este obligat să aleagă între pacienți, întrucât un număr tot mai mare de tineri intră în terapie intensivă, luptându-se să trăiască.

Zeci de pacienți își pierd viața „cu o viteză dramatică” în unitatea de terapie intensivă, deoarece medicii sunt obligați să acorde prioritate celor cu cele mai mari șanse de supraviețuire, transmite The Sun.

Între timp, pacienții au vorbit despre traumele lor din secție, spunând că bolnavii sunt conștienți că lipsa ventilatoarelor ar putea duce la scurtarea vieții lor.

Attila Karayel, în vârstă de 67 de ani, a spus: „Nu există oxigen în jur. Este înspăimântător.”

„Suntem atât de aglomerați, încât trebuie să acordăm prioritate. Nu ar trebui să alegem ce pacient primește primul îngrijiri. Oamenii îți cer ajutorul și tu nu știi pe cine să ajuți mai întâi. Pacienții își pierd viața cu o viteză dramatică. Nu doar că primim oameni în vârstă. Sunt tineri pe care îi primim, oameni de vârsta mea", a declarat un medic.

Numărul pacienților din spitalele din Londra s-a dublat în ultimele două săptămâni, iar University College Hospital transformă acum sala de operații și saloanele destinate copiilor în unități de terapie intensivă pentru a face față cererii.

Trei femei însărcinate sunt în prezent în terapie intensivă în spital.

În prezent, asistenții medicali sunt responsabili pentru trei, chiar cinci pacienți și au fost văzuți plângând regulat, potrivit presei locale.

„Nu este neobișnuit să încep munca și să văd asistenți care plâng. Încărcătura emoțională este imensă", a mai povestit un medic.

Un alt lucrător din domeniul sanitar a declarat pentru BBC: „Sunt speriat, trist, împietrit, îngrijorat".

Articol recomandat de sport.ro
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Tesla zburătoare ajunge și în România! Suma de la care pornește avansul pentru ”perla” lui Elon Musk
Citește și...
62167695
Haos în SUA. Cel puțin 4 persoane au murit după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Congresul SUA s-a întrunit miercuri pentru a valida rezultatul  alegerilor prezidenţiale din noiembrie.

62167785
Stare de urgență la Tokyo până pe 7 februarie. Premierul Japoniei reafirmă că va găzdui Jocurile Olimpice

Premierul Japoniei reafirmă că Tokyo va gădui Jocurile Olimpice, în ciuda unei noi stări de urgenţă.

62126100
Kim Jong Un anunţă planul de extindere a capacităţilor militare ale ţării, în ciuda problemelor economice grave

Liderul nord-coreean Kim Jong Un doreşte să extindă semnificativ potenţialul militar al ţării sale, în pofida sancţiunilor internaţionale şi a problemelor economice grave cu care se confruntă Coreea de Nord, relatează joi dpa.

Recomandări
Luca niculescu protv poza
Guvernul Luca Niculescu-PSD ajunge azi la vot. Toți minștrii au primit avize favorabile în comisii

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi, la ora 14, la votul de învestitură în plenul Parlamentului, după ce luni și marți toți miniștrii au primit avize pozitive după audierile din comisiile parlamentare.

Gettyimages nicusor dan
Președintele Nicușor Dan, mesaj înainte de votul decisiv din Parlament: „Democrația se confruntă cu o provocare”

Președintele Nicușor Dan a afirmat, marți, chiar înainte de votul decisiv din Parlament, unde urmează să se decidă soarta Guvernului Niculescu, că „democrația se confruntă cu o provocare”, cea mai puternică și cea mai importantă în aceste zile.

Metrou
Încă un incident grav la metrou. Un tânăr s-ar fi aruncat în fața trenului, în stația Constantin Brâncoveanu

O posibilă tentativă de suicid a avut loc marți, 20 octombrie 2026, în stația de metrou Constantin Brâncoveanu din București.