Noua carantină impusă în Anglia va începe să fie ridicată în luna martie

62166438
Shutterstock

Noua carantină impusă în Anglia pentru a stăvili valul de contaminări cu noua tulpină de SARS-CoV-2 va începe să fie ridicată abia din luna martie, a atenţionat marţi un ministru al guvernului britanic, informează AFP.

„Când vom intra în (luna) martie, ar trebui să putem ridica unele dintre aceste restricţii, însă nu neapărat toate", a avertizat Michael Gove, însărcinat cu coordonarea acţiunii guvernului britanic, la postul Sky News.

„Vom face tot ce putem pentru ca pe cât posibil cât mai multe persoane să fie vaccinate, în aşa fel încât să putem ridica progresiv restricţiile", a spus el.

În faţa răspândirii alarmante a noii tulpini a virusului, cu 50-70% mai contagioasă potrivit cercetătorilor britanici, şi a riscului ca sistemul de sănătate britanic să se prăbuşească, premierul Boris Johnson a extins lockdown-ul deja aplicat pentru trei sferturi din populaţia Angliei la întreaga provincie şi l-a înăsprit. Şcolile, rămase până acum deschise, şi-au închis porţile, transmite Agerpres.

Până la mijlocul lui februarie, autorităţile speră să vaccineze toate persoanele de peste 70 de ani, precum şi personalul din sistemul medical, adică în jur de 13 milioane de persoane considerate ca făcând parte din categoria cu cel mai mare risc, datorită accelerării campaniei de vaccinare demarată pe 8 decembrie şi realizată în prezent cu două vaccinuri: Pfizer/BioNTech şi AstraZeneca/Oxford.

„Cu cât mai eficient va fi programul de vaccinare (...), cu atât mai uşor va fi să ridicăm restricţiile", a insistat ministrul, anunţând că săptămânile următoare vor fi „foarte, foarte dificile".

Din punct de vedere legal, lockdown-ul ar urma să intre în vigoare miercuri de la orele locale 00:01, însă Boris Johnson a îndemnat populaţia să înceapă imediat să respecte regulile. Parlamentul va dezbate asupra lor miercuri.

Populaţia nu este autorizată să iasă din locuinţe decât din motive esenţiale, cum ar fi cumpărăturile sau motivele medicale.

La fel ca în timpul primului lockdown din primăvară şi spre deosebire de cel de-al doilea din noiembrie, şcolile au fost închise şi s-a trecut începând de marţi la învăţământul la distanţă.

Cu peste 75.000 de decese cauzate de COVID-19, Regatul Unit este una dintre ţările cele mai afectate din Europa, iar tendinţa s-a agravat în ultimele săptămâni. Bilanţul contaminărilor publicat în fiecare zi depăşeşte 50.000 de contaminări şi s-a apropiat de 59.000 luni.

Articol recomandat de sport.ro
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Rusia, eșec istoric pe plan internațional! Reacție imediată de la Moscova
Citește și...
Xi Jinping a ordonat armatei Chinei să fie gata de război ”în orice secundă”

În primul său ordin din acest an către forțele armate ale țării, președintele Chinei, Xi Jinping, a subliniat necesitatea ”pregătirii soldaților pentru luptă cu normă întreagă”. 

Gheișele, afectate de pandemie. Tradițiile vechi de sute de ani sunt pe cale să se piardă

Alături de samurai sau de ninja, gheişele sunt o parte importantă a culturii japoneze.

Agenția Europeană pentru Medicamente a amânat decizia în legătură cu autorizarea vaccinului Moderna

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19, transmite dpa.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Accident cumplit pe DN15, în Mureș. Două persoane au murit, iar alte patru, între care un minor, au fost rănite

Două persoane au murit şi patru au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 15, în judeţul Mureş.

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.