Martin Luther King Jr., spionat de FBI la cererea lui Hoover. Documentele, incluse în dosarul morții lui JFK

61623576

Administrația Donald Trump a declasificat, vineri, noi documente din dosarul morții președintelui John F. Kennedy. Printre acestea, este inclusă și o analiză FBI asupra activității liderului pentru drepturile civile, Martin Luther King Jr.

În raportul de 20 de pagini, agenții FBI încearcă să arate că Martin Luther King Kr. avea legături cu diverși comuniști și că ar fi comis fraudă, prin intermediul organizației pe care o conducea. Totodată, documentul conține insinuări despre viața personală a activistului, precum presupuse relații extraconjugale și alte activități sexuale inadecvate, care la acel moment l-ar fi pus într-o lumină nefavorabilă, scrie CNN.

Din documentele date publicității nu este clar dacă autorii raportului au verificat informațiile sau dacă erau simple speculații.

Raportul vizează o perioadă din viața lui Martin Luther King Jr. În care contribuia la lupta pentru drepturile civile. Din document reiese că agenții FBI au avut ca scop să scoată la lumină detalii „murdare” despre omul care devenise un simbol.

Redactat în 12 martie 1968, cu trei săptămâni înainte ca Martin Luther King Jr. să fie asasinat, raportul îl ilustrează pe activist într-o lumină nefavorabilă și nu oferă o imagine completă asupra personalității sale. Astfel, una dintre întrebările FBI era dacă King a meritat Premiul Nobel pentru Pace, primit în 1964.

Într-un alt capitol, FBI susține că organizația pentru drepturile afro-americanilor, fondată de King, ar fi făcut fraudă, iar mulți dintre asociații lui King sunt acuzați că ar avea legături cu comuniștii.

King, spionat la ordinele lui Hoover

Este cunoscut faptul că FBI a fost interesat de posibilele legături ale activistului cu comunismul. Documentul declasificat vineri a fost realizat la solicitarea directorului Biroului Federal, J.Edgar Hoover, care a cerut ca Martin Luther King să fie spionat. De aceea, în anii ’60, el a autorizat o supraveghere extensivă a activistului.

„Când ne uităm atent la raport, putem vedea că există o persoană care face tot ce poate ca să îi strice reputația lui Martin Luther King Jr.”, a declarat profesorul de istorie Clayborne Carson, directorul Institutului de Educație și Cercetare Martin Luther King.

În 1964, King a primit un pachet care conținea înregistrări și o scrisoare adresată activistului. Cea care a citit scrisoarea a fost soția sa, Coretta Scott King. Bilețelul părea să îi sugereze lui King că trebuie să se sinucidă.

„Mai ai de făcut un singur lucru. Știi care e acela. Ai doar 34 de zile”, se preciza în scrisoare.

O comisie din Senat a confirmat, ulterior, că pachetul anonim fusese trimis de FBI.

Deși acest raport este inclus în dosarul privind asasinarea președintelui Kennedy, nu conține nicio referire la acest eveniment care a zguduit Statele Unite.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
61919789
Casa Albă: Phenianul, „amenințare la adresa întregii lumi”

Consilierul lui Donald Trump pe probleme de Securitate Națională, HR McMaster, a declarat că statul nord-coreean reprezintă o amenințare la adresa „întregii lumi”.

61919787
Organizatorii Comic-Con din Libia, arestați pe motiv că „atingere adusă moravurilor”

Organizatorii festivalului Comic-Con au fost arestați de un grup armat libian, care îndeplinește rolul de poliție la Tripoli, pe motiv că acest eveniment „aduce atingere moravurilor și pudorii”.

61911532
Angela Merkel: Sunt diferențe „sistematice” între regiunile din vestul și estul Germaniei

Cancelarul german Angela Merkel a precizat, sâmbătă, că între landurile din vestul și estul Germaniei există „diferențe sistematice”. În acest context, ea a promis să ofere zonelor afectate „ajutoare financiare specifice”.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.