Maia Sandu: „Jumătate din electricitatea consumată de Republica Moldova vine din surse interne”

62495809

Jumătate din energia electrică consumată în Republica Moldova, pe malul drept al Nistrului, provine din surse interne, inclusiv din energie regenerabilă, iar cealaltă jumătate o reprezintă importurile din România, a declarat Maia Sandu.

 

Liderul de la Chişinău a convocat pentru marţi o şedinţă a Consiliului Suprem de Securitate, în cadrul căreia a fost discutată situaţia din sectorul energetic şi măsurile de asistenţă pentru populaţie, portivit Cristian Lupaşcu, trimisul special al Agerpres.

"Am discutat foarte concret astăzi despre situaţia de pe malul drept şi de pe malul stâng, despre asigurarea cu energie electrică. Pe malul drept, avem generare aproape la jumătate din surse interne, inclusiv din energie regenerabilă, care a crescut semnificativ în ultimii ani, dar unde încă trebuie să facem foarte multe, şi cealaltă parte importantă sunt importurile din România", a afirmat Sandu.

Preşedintele Republicii Moldova a cerut Guvernului să facă eforturi pentru a creşte sprijinul financiar către populaţia vulnerabilă.

"Guvernul trebuie să facă mai multe eforturi, pentru mediatizare şi inclusiv pentru creşterea sprijinului sub formă de vouchere energetice, vouchere care vin să ajute în special gospodăriile vulnerabile să îşi optimizeze şi să îşi reducă cheltuielile pentru energie electrică. Tarifele pe care le achităm pe malul drept sunt înalte. Ştim acest lucru. Această criză provocată de Gazprom a condus şi la creşterea tarifelor la energia electrică pe malul drept. În acest context, vrem să ne asigurăm că şi agenţii economici şi gospodăriile casnice vor trece mai uşor peste această perioadă şi problemă complicată. Guvernul are un mecanism prin care va compensa până la 50% cheltuielile agenţilor economici şi aici este vorba despre o treime din producători, cei mai afectaţi de creşterea tarifelor, pentru care cheltuielile cu energia electrică au o pondere mare în costuri. Înţeleg că în următoarele zile Guvernul va oferi mai multe detalii despre acest program", a adăugat Maia Sandu.

Ea a precizat că aproximativ 680.000 de gospodării beneficiază de compensaţii la energie electrică, gaze şi energie termică, bugetul alocat pentru acest capitol fiind de 2,9 miliarde lei.

Referindu-se la populaţia din autoproclamata republică separatistă Transnistria, Maia Sandu a spus că aceasta poate fi susţinută financiar doar cu acordul autorităţilor de la Tiraspol.

"Disponibilitatea autorităţile Republicii Moldova, autorităţilor constituţionale, este în continuare pentru a oferi ajutoare pentru cetăţenii de pe malul stâng. Aceste idei şi propuneri se pot materializa doar dacă sunt acceptate de Tiraspol. Pentru malul drept trebuie să continuăm, aşa cum ziceam, să investim în energie regenerabilă, să investim în eficienţa energetică, să optimizăm consumul", a mai spus preşedintele Republicii Moldova.

Maia Sandu a făcut un apel către populaţie, instituţii publice şi agenţi economici să reducă consumurile de energie, pe fondul crizei provocate de întreruperea furnizării de gaz metan de către Gazprom, afirmând că şi Preşedinţia va continua să reducă consumul de electricitate.

"Noi la Preşedinţie, în nouă luni ale anului 2024, am reuşit să reducem consumurile de energie electrică cu 12% faţă de nouă luni din 2023 şi vom continua să reducem acest consum", a precizat ea.

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62504782
Anunțul NATO în urma suspiciunii unor sabotaje din partea Rusiei. „Nu vrem să facem inamicul mai cunoscător decât este deja”

NATO va lansa o patrulă în Marea Baltică în urma deteriorării mai multor cabluri submarine, incidente suspectate că ar fi acte de sabotaj din partea Rusiei, a anunţat marţi secretarul general al alianţei, Mark Rutte, relatează AFP.

62511959
Donald Trump: ”Lucrurile nu merg bine pentru Putin”

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a declarat că se va întâlni „foarte curând” cu președintele rus Vladimir Putin, după ce va prelua săptămâna viitoare biroul de la Casa Albă.

62501550
Serghei Lavrov: Rusia vrea să negocieze cu Trump garanţii de securitate pentru Ucraina

Rusia este dispusă să negocieze "garanţii de securitate" pentru Ucraina, dar prioritatea sa în viitoare negocieri cu SUA va fi crearea unei noi arhitecturi de securitate în tot spaţiul eurasiatic, a declarat marţi ministru rus de externe Serghei Lavrov.

Recomandări
Protest fermieri piata victoriei instant protest 2 pv 110 inquam photos george calin 2
Noi arestări pentru violențele din Piața Victoriei. Cine sunt instigatorii trimiși după gratii

Şapte dintre persoanele pentru care procurorii au solicitat, miercuri, arestarea preventivă pentru participarea la violenţele de săptămâna trecută din Piaţa Victoriei din Capitală au primit mandate de arestare preventivă.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Shutterstock 2556663443
Germanii s-au săturat de fraudele comise de români și bulgari în domeniul beneficiilor sociale

Germania va intensifica lupta împotriva fraudelor în domeniul asistenței sociale, vizând în special abuzurile atribuite anumitor imigranți din UE, relatează AFP.