Maia Sandu se întâlnește cu Regele Charles, în Marea Britanie. Vizita are loc cu o lună înainte de alegerile legislative

62530319
Getty

Maia Sandu face o vizită de lucru în Marea Britanie, miercuri şi joi, iar şefa statului se va întâlni cu Regele Charles al III-lea şi cu mai mulţi oficiali britanici de rang înalt, potrivit unui comunicat al Preşedinţiei de la Chişinău.

Vizita, care intervine cu aproape o lună înainte de un scrutin legislativ crucial pentru orientarea prooccidentală a Republicii Moldova, are drept scop „aprofundarea relaţiilor bilaterale” şi „consolidarea parteneriatului Republicii Moldova cu Marea Britanie, bazat pe cooperare în domenii precum dezvoltarea economică, întărirea statului de drept, combaterea corupţiei şi securitatea naţională”, potrivit comunicatului.

Regatul Unit este un susţinător important al parcursului european al Republicii Moldova şi un partener activ în promovarea reformelor democratice şi a rezilienţei ţării în faţa ameninţărilor externe, menţionează comunicatul.

Maia Sandu va avea o audienţă la Majestatea Sa, Regele Charles al III-lea, şi va purta discuţii cu alţi oficiali britanici de rang înalt cu care va discuta despre despre „extinderea exporturilor moldoveneşti, atragerea investiţiilor şi continuarea sprijinului pentru consolidarea instituţiilor democratice şi a capacităţii statului de a răspunde la provocările regionale”.

De asemenea, şefa statului se va întâlni cu diaspora din Northampton, un oraş din centrul Angliei cu o comunitate semnificativă de moldoveni.

Maia Sandu a câştigat un nou mandat de preşedinte la alegerile din toamna anului trecut graţie voturilor din diaspora.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62562072
Furie și proteste în Ucraina, după ce Zelenski a semnat o lege catalogată „incredibil de stupidă”. De ce este controversată

Protestele s-au extins în toată Ucraina, marți seara, după ce președintele Volodimir Zelenski a aprobat o lege despre care criticii spun că subminează independența agențiilor anticorupție din țară.

62560684
Eroare gravă, după prăbușirea avionului din India. Rudele victimelor ar fi primit rămășițele greșite, susține un avocat

Familiile unor victime britanice din avionul Air India care s-a prăbuşit luna trecută în Ahmedabad au descoperit că rămăşiţele repatriate în Marea Britanie ar fi fost identificate în mod eronat ca fiind ale celor dragi.  

62515256
Italia vrea să rezolve criza din penitenciare. Ce prevede planul Giorgiei Meloni

Guvernul italian condus de Giorgia Meloni a prezentat un plan pentru reducerea suprapopulării din închisori, problemă asociată cu un val de sinucideri în rândul deținuților și cu revolte recente din centrele de detenție.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.