Italia vrea să rezolve criza din penitenciare. Ce prevede planul Giorgiei Meloni

62515256
Getty

Guvernul italian condus de Giorgia Meloni a prezentat un plan pentru reducerea suprapopulării din închisori, problemă asociată cu un val de sinucideri în rândul deținuților și cu revolte recente din centrele de detenție.

Planul implică un program major de construcţie pentru a creşte numărul de locuri în închisori cu circa 15.000 în anii următori, plasarea dependenţilor de droguri arestaţi în centre de dezintoxicare şi accelerarea procedurilor pentru eliberarea înainte de termen a 10.000 de deţinuţi care au acest drept.

În ceea ce priveşte partea de construcţii a planului, guvernul a alocat 758 de milioane de euro pentru crearea a 9.696 de noi locuri în închisori în perioada 2025-2027. De asemenea, urmează a fi create încă 5.000 de locuri în închisori în următorii cinci ani, o iniţiativă pentru care nu a fost însă anunţată o alocare bugetară.

La data de 15 iulie, Italia avea un număr de 62.986 de deţinuţi, la o capacitate efectivă a închisorilor de 47.289 de locuri, arată date ale Ministerului Justiţiei, citate de Reuters. Asta face ca Italia să aibă o rată de ocupare de 133%, una dintre cele mai mari din Europa.

Potrivit bazei de date World Prison Brief, numai Cipru şi Franţa au o situaţie mai proastă din acest punct de vedere. Anul trecut, parlamentul italian a aprobat o lege care ar fi urmat să amelioreze condiţiile din închisori, dar a avut puţine efecte practice, notează Reuters.

„Credem că un stat corect trebuie să-şi ajusteze capacitatea închisorilor la numărul de persoane care trebuie să-şi execute sentinţele", a declarat premierul Giorgia Meloni într-un comunicat de marţi seară.

Proiect de lege pentru deținuții dependenți de alcool și droguri

De asemenea, guvernul a adoptat un proiect de lege - care va avea nevoie de aprobarea Parlamentului - care va permite unui număr mare de deţinuţi cu dependenţe de alcool şi de droguri să-şi execute sentinţele în centre de dezintoxicare.

„Aceştia sunt mai degrabă oameni care au nevoie de tratament, decât infractorii care trebuie pedepsiţi", a declarat ministrul justiţiei Carlo Nordio, afirmând că deţinuţii cu dependenţe reprezintă aproape o treime din populaţia carcerală.

Nordio a vorbit de asemenea despre un anunţ al guvernului de săptămâna trecută, potrivit căruia circa 10.000 de deţinuţi care se apropie de finalul executării pedepsei ar putea fi eligibili pentru arest la domiciliu sau eliberare condiţionată. Ministerul său va crea un grup de lucru pentru a grăbi evaluarea acestor cazuri.

Eliberarea deţinuţilor ar urma totuşi să fie graduală, notează Reuters, în parte datorită faptului că decizia este un sensibilă din punct de vedere politic pentru un guvern de dreapta precum cel condus de Meloni, care a făcut campanie pe o abordare dură în materie de respectare a legii.

Articol recomandat de sport.ro
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Fără titlu de Grand Slam în 2026, Aryna Sabalenka a luat o decizie radicală
Citește și...
62562050
Polonia a descoperit că are unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol și gaze din Europa. Cantitățile sunt uriașe
Polonia a descoperit cel mai mare zăcământ de petrol și gaze din istoria sa, conținând 33 de milioane de tone de petrol și 27 de miliarde de metri cubi de gaze naturale.
62520715
UE și Japonia își unesc forțele pentru securitate economică, apărare și comerț. Liderii au convenit să lanseze o alianță
Liderii UE și Japonia au convenit, miercuri, să întărească cooperarea în securitate economică, apărare și comerț, în contextul incertitudinii legate de politicile vamale ale SUA și creșterea influenței Chinei.
62559920
Valul de caniculă paralizează regiuni din sudul Europei. Cinci oameni au murit în Italia, din cauza temperaturilor extreme
Cinci decese s-au înregistrat în Italia din cauza căldurii extreme care afectează în continuare regiuni din sudul Europei, informează DPA.