Maia Sandu: ”Dacă Rusia va îndrăzni să atace Moldova, vom pune în aplicare măsurile de protecție”

62187432

Moldova va aplica măsurile de protecție dacă Rusia ”va îndrăzni” să o atace, a declarat luni președintele Maia Sandu, potrivit căreia rușii fug de mobilizarea lui Putin în Republica Moldova.

Dacă Rusia va îndrăzni să atenteze la suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, autorităţile vor pune în aplicare măsurile de protecţie disponibile, a declarat luni preşedintele Maia Sandu în cadrul unei conferinţe de presă comune cu omologul său georgian, Salome Zurabişvili, aflată într-o vizită la Chişinău.

”Siguranţa cetăţenilor este principala preocupare... Am făcut solicitări către parteneri ca să consolidăm capacităţile de apărare inclusiv pe această dimensiune. Avem discuţii destul de bune, când o să avem rezultate concrete vă vom anunţa. Sper că nu vom ajunge în această situaţie, dar dacă Rusia va îndrăzni să atenteze la suveranitatea şi integritatea teritorială a R. Moldova, vom pune în aplicare măsurile de protecţie”, a declarat Maia Sandu.

Întrebată ce măsuri au fost luate de autorităţi la o săptămână după ce trei rachete ruseşti au traversat spaţiul aerian al R. Moldova pentru a lovi ţinte în Ucraina, ea a spus că se face tot posibilul pentru a fi asigurată securitatea R. Moldova şi a cetăţenilor săi.

Maia Sandu: Rușii fug de mobilizarea lui Putin în Republica Moldova

La rândul său, preşedintele Georgiei, Salome Zurabişvili, a declarat că încălcarea spaţiului aerian al unei ţări este acelaşi lucru cu încălcarea integrităţii teritoriale.

”Pentru noi nu este ceva nou, avem regiuni ocupate, se întâmplă constant astfel de lucruri la noi. Răspunsul meu în această situaţie ar fi să dăm dovadă de şi mai multă solidaritate între noi şi UE”, a declarat Zurabişvili.

În aceeaşi conferinţă de presă, Maia Sandu a subliniat riscurile de securitate pe care le reprezintă cetăţenii ruşi care vor să fugă de mobilizarea lui Putin în R. Moldova.

”Riscurile de securitate sunt mai mari astăzi. Este pus în aplicare un filtru care să asigure că oamenii care vor să destabilizeze situaţia să nu poată ajunge în R. Moldova. Dar sunt şi mulţi cetăţeni ai R. Moldova care au şi cetăţenia Rusiei şi vor să se întoarcă acum acasă. Lucrurile sunt ţinute sub control. Vom monitoriza în continuare situaţia”, a afirmat ea.

Salome Zurabişvili a declarat că războaiele nu îşi au locul în lumea modernă şi că agresiunea rusă provine din secolul trecut.

Președintele Georgiei: ”Europa a văzut fața reală a Rusiei”

”Războiul din Ucraina reprezintă un pericol pentru securitatea noastră, pentru Europa şi pentru toată lumea. Nu trebuie să învingă inumanitatea. E o provocare mare pentru noi, care avem teritorii ocupate. Aş vrea să condamn agresiunea rusă şi anexarea teritoriilor ucrainene. Pentru noi e cel mai important să fim solidari. Războiul din Ucraina e o provocare foarte mare, dar măcar Europa a văzut faţa reală a Rusiei. Noi o ştim, am trecut prin războaie şi ocupaţie. Europa a crezut că Rusia poate fi un partener, dar războiul a schimbat această viziune”, a declarat Zurabişvili.

Cei doi preşedinţi au convenit să intensifice legăturile moldo-georgiene în domeniul comercial-economic şi să facă schimb de experienţă în combaterea propagandei şi a dezinformării. Aceasta este prima vizită a unui preşedintele georgian la Chişinău în ultimii 12 ani, notează Deschide.md.

Articol recomandat de sport.ro
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Moscova exultă după lovitura de proporții primită de Polonia
Citește și...
Cine a ucis-o pe fetița de 12 ani găsită moartă într-o valiză. „S-a lăudat că a vândut organe și bucăți dintr-un corp”

O femeie de pe străzi, care s-a „lăudat că a vândut bucăți dintr-un corp”, a fost acuzată de uciderea, violarea și torturarea fetiței de 12 ani din Paris, găsită fără viață într-o valiză.

Un bărbat din Germania a fost arestat după ce a mușcat câinele polițiștilor de intervenție

Poliția a fost chemată vineri seară pentru a interveni într-o dispută pe o stradă din cartierul german Ginsheim-Gustavsburg, între o femeie și doi bărbați.

Ministrul de Externe: Atacurile Rusiei din Ucraina au lovit la un kilometru distanță de Ambasada României

Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu a declarat luni că va reitera condamnarea de către România a recentei escaladări de către Rusia a conflictului din Ucraina.

Recomandări
Prima reacție a lui Lucian Pahonțu la acuzațiile despre Revoluție: Nu am desfășurat niciodată activități de poliție politică

Şeful SPP, Lucian Pahonţu, a reacționat luni la acuzaţiile care i s-au adus, afirmând că nu a desfăşurat niciodată activităţi care ar putea fi încadrate în categoria faptelor de „poliţie politică” şi are speră că acest aspect va fi evidenţiat de CNSAS.

Exclusiv: Cei nouă primari care își pierd mandatul alături de Dominic Fritz. Șase sunt din PSD - Surse

Zece primari își vor pierde mandatul după intrarea în vigoare a legii privind modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul integrităţii. Dintre aceștia, șase sunt membri PSD.

Fugarul Sorin Oprescu, filmat de turiști români în Grecia, la terasă. Reacția seacă a fostului primar

Sorin Oprescu, fostul primar general al Capitalei, condamnat definitiv la 9 ani și 8 luni de închisoare pentru corupție, se bucură de libertate în insulele grecești, unde a fugit acum mai bine de 4 ani.