Mai mulţi deţinuţi sunt eliberaţi din greşeală din închisori în fiecare săptămână, în Regatul Unit

62577825
Shutterstock

Mai mulţi deţinuţi sunt eliberaţi din greşeală din închisorile britanice în fiecare săptămână, a declarat joi un membru al guvernului britanic.

Acesta a ilustrat amploarea unei probleme care a ieşit la iveală după eliberarea eronată a unui infractor sexual migrant ale cărui fapte au declanşat săptămâni de proteste, relatează Reuters.

Eliberarea accidentală a solicitantului de azil etiopian Hadush Gerberslasie Kebatu, luna trecută, a amplificat presiunea asupra guvernului, care se confruntă cu supraaglomerarea din închisori şi un sistem de imigrare nefuncţional, notează Reuters. Arestarea în iulie a etiopianului a generat proteste în faţa unui hotel care găzduieşte solicitanţi de azil la Epping, la nord de Londra, transformate ulterior în importante manifestaţii antiimigraţie. Hadush Gerberslasie Kebatu a fost expulzat în final, după ce a făcut obiectul unei ample operaţiuni de căutare.

Săptămâna aceasta, alte două eliberări eronate de deţinuţi - inclusiv un cetăţean algerian înscris în registrul infractorilor sexuali şi cu viza de şedere expirată - au stârnit noi preocupări cu privire la sistemul penitenciar, care se confruntă cu supraaglomerarea în condiţiile în care numărul deţinuţilor din Anglia şi Ţara Galilor s-a dublat în ultimii 30 de ani.

Guvernul estimează că 262 de deţinuţi au fost eliberaţi din greşeală în intervalul martie 2024 - martie 2025, marcând al patrulea an consecutiv de creştere şi care înseamnă mai mult decât dublu faţă de cei 115 raportaţi în anul precedent.

"Sistemul este într-un haos total", a declarat pentru Times Radio Alex Davies-Jones, subsecretar de stat în Departamentul de Justiţie.

"Expulzăm mai mulţi deţinuţi străini decât oricând", a subliniat ea. "Îi vom deporta imediat după pronunţarea sentinţei, în loc să aşteptăm să îşi ispăşească pedeapsa în închisorile noastre", a adăugat Davies-Jones.

Potrivit ei, de vină pentru actuala criză sunt cei 14 ani de "austeritate cronică şi subfinanţare a serviciilor publice", precum şi eşecul de a construi mai multe închisori, sub guvernul conservator anterior.

Eliberările accidentale au sporit presiunea asupra ministrului justiţiei, David Lammy, viceprim-ministru al Marii Britanii, care miercuri a declarat că au fost înăsprite regulile pentru a remedia problema, refuzând să confirme că era la curent cu recentele erori.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62589182
VIDEO. Momentul în care o fetiță de 11 ani îl confruntă pe Putin: „Unchiul meu e trimis din nou la război”. Reacția liderului
Imagini cu Vladimir Putin, surprins într-un moment stânjenitor după ce o fetiță de 11 ani l-a întrebat de ce unchiul ei rănit a fost trimis din nou pe front fără tratament, au devenit virale.
62444348
O femeie din Germania a născut cvintupleţi. „O raritate medicală”
O femeie din Germania a născut cvintupleţi într-un spital din Berlin, informează DPA.
62588721
Un român, arestat în Germania după ce a desenat cu propriul sânge svastici pe maşini şi ziduri
Poliţia din Hanau, oraş german care a fost scena unui atac armat comis de un extremist de dreapta în urmă cu cinci ani, a arestat un bărbat român suspectat că a desenat svastici pe automobile, cutii poştale şi ziduri folosind propriul sânge.