Mai mulți copii au fost uciși de o rachetă în Fâşia Gaza. Armata israeliană spune că şi-a ratat ţinta vizată

62191472
Getty

Cel puţin 8 palestinieni, majoritatea copii, au fost ucişi şi mai mult de 15 au fost răniţi duminică în centrul Fâşiei Gaza, au anunţat oficiali locali, de o rachetă israeliană despre care armata a spus că şi-a ratat ţinta vizată, transmite Reuters.

Racheta a lovit un punct de distribuţie a apei potabile în tabăra de refugiaţi Nuseirat, omorând şase copii şi rănind alţi 17, a declarat Ahmed Abu Saifan, medic de urgenţă la spitalul Al-Awda.

Criza de apă se agravează în Gaza

Criza de apă s-a înrăutăţit în Gaza în ultimele săptămâni, lipsa de combustibili ducând la închiderea instalaţiilor de desalinizare şi sanitare, şi făcându-i pe oameni dependenţi de centrele de distribuţie unde îşi pot umple canistrele cu apă.

Armata israeliană a transmis că racheta viza un militant al Jihadului Islamic din zonă, însă o defecţiune a făcut ca racheta să cadă 'la câteva zeci de metri de ţintă'.

'IDF (forţele de apărare israeliene, n.red.) regretă orice daune aduse civililor neimplicaţi', a spus armata, adăugând că are loc o analiză a incidentului.

Media palestiniene au mai relatat că o altă lovitură israeliană a ucis, la mijlocul dimineţii de duminică, 12 persoane într-o piaţă aglomerată din oraşul Gaza, printre victime aflându-se şi un important consultant al unui spital.

Bilanţul victimelor din Gaza depăşeşte 58.000 de morţi

Duminică, Ministerul Sănătăţii din Gaza a comunicat că peste 58.000 de persoane - mai mult de jumătate fiind femei şi copii - au fost ucise de la debutul războiului dintre Israel şi Hamas, în octombrie 2023, bilanţul mărindu-se cu 139 de victime în ultimele 24 de ore.

Tot duminică, un alt vas al 'Flotilei pentru libertate', având la bord 15 militanţi pro-palestinieni şi ajutor umanitar, a plecat din portul sicilian Siracuza, cu destinaţia Gaza, la ceva mai mult de o lună de când Israelul a interceptat o navă precedentă, relatează AFP.

Vasul Handala, o fostă balenieră norvegiană, încărcat cu material medical, alimente, medicamente şi echipamente pentru copii, va naviga timp de o săptămână pe Mediterana, pe o rută de 1.800 km spre enclava palestiniană.

Iniţiativa, finanţată prin donaţii private, intervine la şase săptămâni după plecarea vasului Madleen, tot din Italia, la 1 iunie, pentru a sparge blocada israeliană impusă Gazei.

Velierul avea atunci la bord 12 militanţi, printre care activista ecologistă Greta Thunberg şi eurodeputata Rima Hassan (Franţa Nesupusă, LFI), care a fost reţinută timp de trei zile după interceptarea navei, la circa 185 km vest de Gaza.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Țara care respinge presiunile SUA de a interveni în cazul unui conflict ipotetic cu China privind Taiwanul

Australia refuză să se angajeze într-un conflict ipotetic cu China privind Taiwanul, în ciuda presiunilor pe care le tot face Pentagonul.

Sute de copii de la o grădiniță din China au fost intoxicați, după ce bucătarul a adăugat colorant toxic în mâncare. VIDEO

Peste 200 de copii de la o grădiniță din China au fost diagnosticați cu niveluri alarmant de ridicate de plumb în sânge, după ce bucătarul unității ar fi adăugat colorant toxic în mâncare pentru a face preparatele mai atrăgătoare vizual.

Serviciul de informații al Ucrainei anunță că i-a eliminat agenții „ticăloși” ai FSB-ului rusesc care au ucis un colonel SBU

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) afirmă că doi agenți ruși acuzați de asasinarea unui colonel SBU în Kiev au fost uciși, duminică, în timp ce se opuneau arestării.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

De ce evită companiile străine să investească în România. „Sunt două meciuri pe care le-am pierdut”

România pierde investiții și ține tot mai greu pasul cu economiile altor țări. În ultimul an, țara noastră a coborât 12 locuri într-un clasament internațional privind capacitatea economiei de a susține dezvoltarea companiilor.

Știrile PRO TV lansează podcastul „Punct. Și de la capăt”, cu Cosmin Stan: Cele mai interesante povești nu sunt despre succes

Punct. Și de la capăt este podcastul în care oamenii își spun poveștile care i-au schimbat. Cu bune. Cu rele. Cu frică, curaj, pierderi, reușite, alegeri grele și începuturi noi.