MAE ”urmărește îndeaproape” violențele din Kazahstan, unde se află aproximativ 100 de români

62234430
Agerpres

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat într-un comunicat că ”a urmărit și urmărește îndeaproape, încă de la declanșarea acestora”, evoluțiile recente din Republica Kazahstan, unde în ultimele zile au avut loc incidente violente.

 

Conform sursei citate, MAE face apel la evitarea violențelor și incitării la violență.

De asemenea, MAE informează că personalul Ambasadei României la Nur-Sultan este în siguranță.

În Kazahstan, potrivit datelor oficiale, se află aproximativ 100 de cetățeni români.

”De asemenea, misiunea diplomatică a României în Kazahstan este în contact cu cei aproximativ 100 de cetățeni români aflați în această țară, în principal specialiști și experți angajați de companii private.

Până în prezent, au fost primite doar două solicitări de informații privind programul zborurilor companiilor aeriene. MAE, prin intermediul Ambasadei României la Nur-Sultan, este pregătit să acorde asistență consulară în funcție de solicitările existente” - se arată în comunicatul MAE.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație cu caracter de urgență au la dispoziție telefonul de permanență al Ambasadei României în Republica Kazahstan: +77771926464.

Violențe în Kazahstan

 

În Kazahstan s-a decretat stare de urgenţă, după ce manifestaţiile declanşate din cauza unei creşteri bruşte a preţului la carburanţi par să se fi transformat într-o adevărată revoluție.

Mulţimea a luat cu asalt și a incendiat clădiri guvernamentale, iar potrivit presei locale cel puțin 8 membri ai forțelor de securitate și ai armatei au fost uciși, iar alte câteva sute au fost răniți.

După ce protestatarii au incendiat palatul prezidenţial şi au ocupat principalul aeroport al ţării, preşedintele a dat ordin să fie tăiat internetul.

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62234230
„Apărători ai păcii” dintr-o alianţă militară condusă de Rusia, trimişi în Kazahstan pentru a stabiliza situaţia
„Apărători ai păcii” dintr-o alianţă militară de state fost sovietice condusă de Rusia vor fi trimişi în Kazahstan pentru a stabiliza situaţia.
62234412
Tragedie în India. Şase muncitori dintr-o fabrică de textile au murit după ce au inhalat gaz toxic
Şase muncitori dintr-o fabrică de textile din India au murit şi peste 20 au fost transportaţi la spital, joi, după ce au inhalat gaz toxic provocat de deversarea ilegală de substanţe chimice reziduale, au anunţat oficiali locali, informează Reuters.
62167844
Un an de la asaltul de la Capitoliu, ”una dintre cele mai întunecate zile” din istoria SUA
Asaltul Capitoliului Statelor Unite ale Americii a fost evenimentul care a șocat lumea la începutul acestui an, când mii de susținători ai lui Donald Trump au cerut, prin violență, respingerea victoriei lui Joe Biden.