Liderii lumii cer eliberarea protestatarilor reținuți în Rusia. "Suntem profund îngrijoraţi"

62171118
Getty

Miniştrii de Externe din G7 au cerut, marţi, Rusiei să îi elibereze pe protestatarii reţinuţi sâmbătă, după arestarea lui politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi.

”Suntem profund îngrijoraţi de reţinerea a mii de protestatari paşnici şi a unor jurnalişti şi cerem Rusiei să îşi respecte obligaţiile naţionale şi internaţionale şi să îi elibereze pe cei reţinuţi arbitrar, pentru exercitarea dreptului lor de a se aduna paşnic”, au afirmat miniştrii de Externe din G7, potrivit News.ro

În schimb, Nikolai Patruşev, secretar în Consiliul rus de Securitate, aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat marţi că Alexei Navalnîi, critic vehement al Kremlinului, este folosit de Vest în încercarea de a destabiliza Rusia.

Oficialul rus a subliniat că Navalnîi trebuie tras la răspundere pentru repetate încălcări ale legii.

Navalnîi a fost reţinut, săptămâna trecută, pentru 30 de zile, după ce s-a întors din Germania, unde a fost tratat în urma otrăvirii, anul trecut, cu un agent neurotoxic.

El ar putea fi închis mai mulţi ani pentru încălcarea termenilor de eliberare condiţionată şi pentru alte acuzaţii care îi sunt aduse şi despre care el spune că sunt fabricate.

Grupul celor Șapte (G7) reprezintă un forum internațional al guvernelor statelor: Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și Statele Unite ale Americii.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
FOTO ”Regina terenului” a renunțat la baschet pentru modelling
Citește și...
The Guardian: Marea Britanie oferă bani cetățenilor UE pentru a se întoarce în țara de origine

Marea Britanie a început să ofere cetățenilor europeni stimulente financiare pentru a părăsi Marea Britanie, cu câteva luni înainte de termenul limită al aplicării pentru rezidență.

Prima convorbire telefonică dintre Joe Biden și Vladimir Putin. Ce au discutat

Președintele american Joe Biden a avut marți prima discuție telefonică cu omologul său rus, Vladimir Putin, conform Casei Albe.

Antony Blinken a devenit oficial secretar de stat al SUA, după confirmarea din Senat

Senatul american l-a confirmat marţi cu o largă majoritate pe Antony Blinken pentru postul de şef al diplomaţiei americane, transmite AFP.

Recomandări
Ce se întâmplă dacă PSD spune „nu” Guvernului Mureșan. Cum ar putea premierul desemnat să strângă voturile necesare

Președintele Nicușor Dan a semnat, sâmbătă, decretul prin care îl desemnează, oficial, premier pe Siegfried Mureșan. De luni, acesta va avea la dispoziție 10 zile pentru a-și forma echipa și a cere votul Parlamentului. 

De luni, vremea se schimbă. Temperaturile scad brusc, cu până la 10 grade, iar ploile cuprind majoritatea regiunilor

România se mai bucură de două zile cu temperaturi de vară, însă vremea se va schimba începând de luni. Temperaturile vor scădea treptat, iar marți și miercuri maximele vor fi, în general, cuprinse între 14–15 și 23–24 de grade Celsius.

Putin susține din nou că Rusia nu are intenții agresive față de Europa. Mesajul transmis de liderul de la Kremlin

Emmanuel Macron a cerut vigilență sporită în fața amenințării atacurilor hibride ale Rusiei. Si a cerut elaborarea unui plan de protecție a infrastructurii critice a țării.