Kremlin: Putin este gata să negocieze cu Zelenski, dacă este necesar

62520897
IMAGO

Preşedintele rus Vladimir Putin este "gata să negocieze" cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski "dacă este necesar", a dat asigurări marţi Kremlinul.

 

Declarația vine după aproape trei ani de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina şi în plină accelerare a discuţiilor în jurul reglementării conflictului, informează AFP.

"Putin a declarat el însuşi că, dacă este necesar, el este gata să negocieze cu Zelenski, însă cadrul juridic al acordurilor trebuie să fie discutat ţinând cont de realitate", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, cu referire la "lipsa de legitimitate", potrivit Moscovei, a liderului ucrainean, în condiţiile în care mandatul său a expirat oficial în mai 2024.

Legea marţială în vigoare în Ucraina din februarie 2022 exclude cu toate acestea organizarea de alegeri.

Pe 14 februarie, Volodimir Zelenski s-a declarat la rândul său "gata" să aibă o întrevedere cu Vladimir Putin, cu condiţia ca "un plan comun" să fie convenit în prealabil "cu (Donald) Trump, cu Europa".

Preşedintele ucrainean a estimat totodată că o condiţie pentru discuţiile cu Rusia este de se ajunge iniţial la o poziţie comună ucraineano-occidentală, în special asupra problemei privind garanţiile de securitate dorite de Kiev.

SUA se apropie de Rusia și se îndepărtează de Europa

Ruşii şi americanii au început marţi la Riad negocieri care au drept scop, potrivit Kremlinului, relansarea relaţiilor lor cvasi-îngheţate după declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei. Aceste negocieri urmează convorbirii telefonice din 12 februarie între Vladimir Putin şi Donald Trump, convorbire care a pus capăt izolării preşedintelui rus de către Occident.

În paralel, Washingtonul şi-a înăsprit tonul faţă de aliaţii săi în Europa.

Această apropiere ruso-americană îi îngrijorează prin urmare pe europeni şi ucraineni, ţinuţi până acum la distanţă de discuţiile ruso-americane şi care se tem că Trump şi Putin ar putea ajunge la o înţelegere pe la spatele lor.

Articol recomandat de sport.ro
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Se cere ca FCSB să piardă la masa verde meciul cu Rapid: "E penal!"
Citește și...
62520889
Premierul Franței: Pentru prima dată după 1945, războiul poate sosi. Alianța de neconceput Putin-Trump marginalizează Europa

Premierul francez François Bayrou avertizează marţi, în cadrul unei reuniuni la Matignon pe tema Războiului din Ucraina, cu privire la riscul unei extinderi a a acestui război în Europa.

 

62508905
Zelenski: Rusia a luat mii de soldați din Transnistria, ”probabil prin Chișinău”, pentru a-i trimite la război în Ucraina

Rusia a scos mii din soldații pe care îi avea în Transnistria pentru a-i trimite la război în Ucraina, a declarat Volodimir Zelenski. Potrivit acestuia, militarii au fost scoși ”probabil prin Chișinău”.

62520877
Creatorul celebrei creme „Nutella” a murit. Francesco Rivella avea 97 de ani

Francesco Rivella, chimistul italian care a contribuit decisiv la succesul mondial al Nutella și al altor produse Ferrero, s-a stins din viață la vârsta de 97 de ani.

Recomandări
Sorin grindeanu alexandru nazare guvernul romaniei agerpres
Grindeanu îi cere lui Nazare să prezinte „situația reală” a bugetului pe care tot el l-a administrat în guvernul Bolojan

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut ministrului de Finanțe să prezinte public cât mai rapid „situația reală” a finanțelor țării lăsate de guvernul Bolojan în care Nazare a ocupat aceeași poziție.

Luca niculescu sedinta de guvern govro
Data-limită până la care România trebuie să finalizeze procedurile pentru banii din PNRR. Anunțul făcut de ministrul Investițiilor

Alexandru Ghigiu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, anunţă luni că data de 6 noiembrie este termenul-limită până la care trebuie să închidem toate procedurile administrative restante pentru ca banii din PNRR să ajungă în ţară în acest an.

863478716 1715649293493065 238605192093740511 n
Prioritățile prezentate de premierul Luca Niculescu lui Mugur Isărescu, Guvernatorul BNR

Premierul Luca Niculescu l-a informat pe Guvernatorul BNR asupra priorităților sale, într-o primă întâlnire a celor doi, care a avut loc luni dimineață la sediul Băncii Centrale.