Klaus Iohannis, primit din nou de Trump la Casa Albă. Marea îngrijorare a Statelor Unite

×
Publicitate

Președintele Klaus Iohannis se întâlneşte marți cu omologul său Donald Trump.

Cei doi lideri vor discuta la Casa Albă despre parteneriatele celor două ţări în domenii sensibile ca apărarea şi energia.

Klaus Iohannis a spus că va readuce în atenție și subiectul vizelor. Întâlnirea va avea o oră şi jumătate, triplu ca timp față de vizita anterioară a şefului statului la Washington.

Pentru a doua oară la Casa Albă în timpul administraţiei Trump, preşedintele României va avea parte de discuţii prelungite cu liderul Statelor unite.

Șeful statului va fi întâmpinat de președintele american marți după prânz, va semna în cartea de onoare și vor avea discuții în biroul oval. Iohannis va sta la Casa Albă, conform programului, o oră și jumătate.

Precedenta vizită a lui Klaus Iohannis la Casa Albă a avut loc în 2017. Atunci, şeful statului a fost primul lider din Europa de Est primit la Washington de noul preşedinte american. La momentul respectiv, discuţiile dintre cei doi au durat 30 de minute.

Acu, însă, americanii sunt foarte îngrijorați de dependența Europei de gazul rusesc. În întâlnirile pe care le-a avut cu omologii săi din Germania sau Polonia, Trump a propus alternative astfel încât Europa să nu mai depindă de importurile rusești.

Într-o discuție informală cu jurnaliștii, Klaus Iohannis a spus că tema rezervelor de gaze va fi abordată și că Executivul trebuie să îndrepte greșelile făcute prin OUG 114 care au produs „frustrări" în rândul investitorilor.

De fapt, ce și doresc ambele părți este că rezervele de gaze din Marea Neagră să fie exploatate cât mai curând. Contextul nu este însă tocmai favorabil. Compania Exxon, care a făcut explorările din zona Neptun, se gândește să se retragă pentru că a găsit gaz mai ieftin, mai mult și mai ușor de transportat în alte zone din Europa".

Deși politicile administraţiei Trump în privinţa migraţiei sunt cunoscute, Klaus Iohannis va aduce în discuție și subiectul vizelor. Față de momentul ultimei sale vizite această temă nu a avansat.

„Trebuie ca cineva să ceară ca problema să se rezolve", a spus preşedintele României.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62070729
Scenariu de coşmar pentru Marea Britanie, imediat după Brexit. Impactul asupra românilor
Perspectiva unui ''Brexit'' fără acord crează îngrijorare, mai ales după apariţia unor documente ale Guvernului britanic care conţin un scenariu alarmant.
62070701
Fostul presedinte al Sudanului, acuzat de corupţie, a primit 90 milioane de dolari de la saudiţi
Preşedintele sudanez destituit Omar el-Bashir a primit 90 milioane de dolari în bani lichizi de la regimul saudit, a afirmat luni unul din anchetatori, în prima zi a procesului în care fostul şef de stat este judecat pentru corupție.
62070687
Un cuplu riscă 6 ani de închisoare, după ce a furat nisip de pe o populară plajă din Italia
Un cuplu din Franța riscă șase ani de închisoare, după ce a fost prins transportând 40 de kilograme de nisip, pe care le luase de pe o populară plajă din Sardinia.