Jubileul de Platină al Reginei Elisabeta a fost triumfător. Nume mari ale muzicii au cântat la concertul de la Buckingham

×
Publicitate

Regina Elisabeta a II-a şi-a asigurat locul în cărţile de istorie, la capătul unui Jubileu de Platină triumfător. A patra şi ultima zi de festivități a fost consacrată paradelor de stradă.

Asta după ce, sâmbătă seară, în faţa Palatului Buckingham, zeci de vedete au pus în scenă un spectacol grandios, în onoarea suveranei. Regina a urmărit concertul la televizor, dar a fost reprezentată de prinţii Charles şi William, care i-au adresat cuvinte calde.

Jubileu de Platină - 11

O paradă uriaşă, organizată la Palatul Buckingham, a încheiat ultima zi a Jubileului de Platină. Au avut loc petreceri de stradă în tot regatul, iar Prințul Charles și Camilla au participat la „marele prânz jubiliar”, ţinut pe un teren de cricket.

Deşi Regina nu şi-a făcut apariţia la aceste evenimente, sâmbătă seară, şi-a surprins publicul cu o înregistrare haioasă, proiectată pe un ecran uriaş înaintea concertului festiv dedicat ei.

Pe scena amenajată în faţa reşedinţei regale au cântat nume mari ale muzicii. Trupa Queen, Andrea Bocelli, Duran Duran şi Rod Stewart au electrizat zeci de mii de oameni.

Din prime rânduri, prinţul William a fredonat melodia lui Elton John.

Prințul Charles: „Dacă aplaudăm suficient de tare, s-ar putea ca Regina să ne audă.”

O apariţie aparte a avut cântăreaţa Diana Ross. Legendara artistă americană, în vârstă de 78 de ani, a susținut primul spectacol live în Marea Britanie din ultimii 15 ani.

Diana Ross: „Sunt onoarată şi bucuroasă să mă aflu aici, pentru a sărbători în această seară alături de voi. Haideţi să-i spunem din toată inima Reginei că îi mulţimim! Vă mulţumim!”

Jubileu de Platină - 2

Printul Charles şi fiul său, William, i-au adus, de asemenea, un omagiu Reginei.

Prințul Charles: „Majestatea Voastră, mămico... Ne-ați întâlnit și ați vorbit cu noi. Aţi râs şi aţi plâns alături de noi şi, mai ales, aţi fost mereu alături de noi în timpul acestor 70 de ani. Ne gândim la tot ceea ce aţi făcut pentru a face din Commonwealth o forţă atât de importantă în serviciul binelui. Continuați să faceți istorie.”

Prințul William: „Ei bine, nicio bunică nu e mulțumită când vorbești despre vârsta ei, dar bunica mea este în viaţă de aproape un secol.”

Concertul s-a încheiat cu un spectacol de drone, care au afişat un mesaj de mulţumire pentru suverană.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62245065
Cancelarul Austriei propune un statut intermediar pentru aderarea Ucrainei la UE

Cancelarul austriac Karl Nehammer a cerut duminică crearea pentru Ucraina a unei etape intermediare între cooperare şi statutul de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, transmite Reuters.

62258729
Papa Francisc cere „negocieri adevărate” pentru o încetare a focului în Ucraina

Papa Francisc a cerut duminică să se desfăşoare „negocieri adevărate” care să permită ajungerea la „o încetare a focului şi o soluţie sustenabilă” în Ucraina.

62256778
Serghei Lavrov a calificat drept ''criminală'' politica occidentală în Balcani, în special în Bosnia şi în Kosovo

Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat sâmbătă Occidentul că desfăşoară o "politică criminală" în Balcani - îndeosebi în Bosnia-Herţegovina (BiH) şi Kosovo -, înaintea unei vizite în Serbia pe care urmează să o desfăşoare marţi.

Recomandări
Luca niculescu inquam george calin 7
Cele două variante de guvern luate în calcul de Luca Niculescu. Cum ar putea ajunge să depindă de voturile SOS România

Calculele pentru Guvernul Niculescu se complică și mai tare în condițiile în care PSD și PNL se situează pe poziții opuse. 

62529528
Bogdan Peşchir, un finanţator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, trimis în judecată pentru coruperea alegătorilor

Bogdan Peşchir, finanţatorul campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok, a fost trimis în judecată de Parchetul General, în stare de libertate, sub aspectul comiterii infracţiunii de coruperea alegătorilor (874 acte materiale), în formă continuată.

841120882 1407033701599567 5606682001381316719 n
Alertă răpire copil. O fată de 12 ani a fost luată de pe stradă în Teleorman şi urcată într-o maşină. Foto cu suspectul

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la dispariţia unei fete de 12 ani, iar din cercetări a reieşit că a fost luată de pe o stradă din comuna teleormăneană Poroschia fără voinţa ei şi urcată într-o maşină de trei persoane, informează IPJ Teleorman.