Miniştrii de finanţe ai UE au dat undă verde unui ajutor financiar de 1 miliard de euro pentru Ucraina

62269426
AFP

Miniştrii de finanţe ai UE au dat marţi undă verde pentru un ajutor financiar de 1 miliard de euro, susţinut de bugetul UE, transmite Euractiv.com, conform news.ro.

Restul asistenţei macrofinanciare, propusă iniţial în luna mai, rămâne un subiect de discuţie şi s-ar putea să nu fie decisă până în toamna acestui an.

"Continuarea ajutorului material şi financiar nu este o opţiune, ci o datorie a noastră", a declarat Zbyněk Stanjura, ministrul ceh de finanţe care a prezidat marţi, pentru prima dată, reuniunea miniştrilor de finanţe din UE.

Invazia rusă în curs de desfăşurare, care a început la 24 februarie, a dus la prăbuşirea unor părţi ale economiei ucrainene.

Potrivit Fondului Monetar Internaţional, guvernul ucrainean are nevoie de aproximativ 5 miliarde de euro pe lună pentru a se menţine pe linia de plutire.

Suma de 1 miliard de euro decisă marţi de miniştrii de finanţe ai UE acoperă astfel nevoile de finanţare pe termen scurt ale Ucrainei pentru aproximativ şase zile. În luna mai, Comisia a propus o asistenţă macrofinanciară urgentă de până la 9 miliarde de euro, ceea ce ridică întrebarea de ce, două luni mai târziu, s-a putut decide asupra a doar 1 miliard de euro

"Aşteptăm propunerea specifică a Comisiei", a declarat un oficial UE, adăugând că, probabil, miniştrii de finanţe ai UE nu vor discuta în mod oficial nicio asistenţă macrofinanciară suplimentară pentru Ucraina înainte de toamnă.

 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62267653
Război în Ucraina, ziua 140. Rusia, Ucraina, Turcia și ONU au ajuns la un acord privind exporturile de cereale

ȘtirileProTV.ro au transmis în format LIVE TEXT cele mai importante evenimente ale conflictului dintre Ucraina și Rusia:

62271742
Ambasadorul României în SUA: Klaus Iohannis ar primi o susținere masivă din partea Statelor Unite pentru a prelua șefia NATO

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat marţi, despre o posibilă preluare a şefiei NATO de către preşedintele Klaus Iohannis, că această întrebare are un răspuns posibil în Congresul american şi în admnistraţia americană.

62271743
Cursa pentru succesorul lui Boris Johnson a fost lansată oficial. Cine sunt cei opt candidaţi

Cursa pentru Downing Street a fost lansată oficial. Opt candidaţi vor concura pentru a-i succeda lui Boris Johnson la conducerea Partidului Conservator și, implicit, a guvernului britanic, după ce au obţinut marţi numărul necesar de susţineri.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.