JD Vance, întâlnire tensionată cu Papa Francisc în Duminica Paștelui, după o dispută pe tema migrației. Varianta oficială

62536750
Getty

Vicepreședintele american JD Vance s-a întâlnit pentru scurt timp cu Papa Francisc în Duminica Paștelui, în condițiile în care Suveranul Pontif se recuperează după o pneumonie.

Cortegiul de mașini al lui Vance a intrat în Vatican printr-o poartă laterală și a parcat lângă reședința Papei Francisc, în timp ce slujba de Paște era celebrată în Piața Sfântul Petru, arată publicația New York Post.

Papa Francisc, care și-a redus considerabil volumul de muncă pentru a se însănătoși complet, a delegat celebrarea slujbei unui cardinal.

Vaticanul a precizat că JD Vance și Papa Francisc s-au întâlnit pentru câteva minute la Domus Santa Marta "pentru a face schimb de felicitări de Paște".

Însă, potrivit sursei citate, Vance și Papa s-au certat serios în privința migrației și a planurilor administrației Trump de a deporta migranți în masă.

Papa Francisc a făcut din grija pentru migranți un semn distinctiv al papalității sale.

Vance, care s-a convertit la catolicism în 2019, s-a întâlnit sâmbătă și cu secretarul de stat și ministrul de externe al Vaticanului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62536749
O decizie de ultim moment îți poate salva viața. Cum a învins moartea operatorul unei telecabine

​Pe 17 aprilie, o tragedie a avut loc pe linia de telecabină Funivia del Monte Faito, în apropiere de Napoli, Italia.

62536748
Mesajul surprinzător al lui Zelenski, cu ocazia Paștelui. "Este credinţa unuia în celălalt". Religia președintelui ucrainean

Pacea va reveni în Ucraina, promite președintele Volodimir Zelenski în mesajul său de Paște. Ucraina nu își va pierde niciodată credința, spune el, vorbind despre Dumnezeu, deși nu este nici ortodox și nici catolic.

62512494
Bogații SUA își mută banii în Elveția de teama riscurilor economice din țara lor. „Este un plan de rezervă”

Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de ”dezamericanizare” a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.