Bogații SUA își mută banii în Elveția de teama riscurilor economice din țara lor. „Este un plan de rezervă”

62512494
Getty

Un număr tot mai mare de americani înstăriţi îşi deschid conturi bancare în Elveţia, în cadrul unei tendinţe de ”dezamericanizare” a portofoliilor, potrivit investitorilor şi instituţiilor bancare elveţiene, relatează CNBC.

Băncile din Elveţia au raportat o creştere semnificativă a interesului şi activităţii din partea clienţilor americani cu averi mari, care îşi deschid conturi de investiţii în ultimele luni.

„Aceste valuri apar periodic. Când [fostul preşedinte Barack Obama] a fost ales, am văzut un val mare. Apoi pandemia de Covid a fost un alt val. Acum, tarifele comerciale generează un nou val”, a declarat Pierre Gabris, directorul general al firmei de consultanţă financiară Alpen Partners International din Elveţia.

De ce se îndreaptă americanii către băncile din Elveția

Motivaţiile clienţilor sunt diverse: unii vor să se diversifice faţă de dolarul american, pe care îl consideră vulnerabil în faţa creşterii accelerate a datoriei SUA. Stabilitatea economică, neutralitatea politică a Elveţiei, moneda puternică şi sistemul juridic fiabil sunt atracţii majore.

Alţi clienţi sunt motivaţi politic şi îşi exprimă îngrijorarea faţă de ceea ce percep drept un declin al statului de drept în SUA, mai ales în contextul administraţiei Trump.

Totodată, unii investitori folosesc conturile elveţiene pentru a achiziţiona aur fizic, având în vedere reputaţia Elveţiei în domeniul rafinării şi depozitării aurului.

Gabris mai adaugă că mulţi dintre aceşti americani iau în calcul obţinerea unei reşedinţe sau cetăţenii europene şi intenţionează să cumpere proprietăţi pe continent. „Este un plan de rezervă”, spune el.

Deschiderea unui cont bancar în Elveţia este relativ simplă, dar trebuie să respecte reglementările stricte privind raportarea fiscală impuse de SUA. Deşi băncile americane nu pot deschide direct conturi elveţiene pentru clienţii lor, multe colaborează cu firme elveţiene înregistrate la SEC, care pot accepta investitori americani.

Banca Vontobel SFA, considerată cea mai mare instituţie elveţiană înregistrată la SEC pentru clienţi din SUA, a refuzat să comenteze. În schimb, banca privată Pictet a confirmat ”o creştere semnificativă” a cererilor venite prin intermediul entităţii sale Pictet North America Advisors, înregistrată în SUA.

Dacă în trecut conturile elveţiene erau asociate cu evaziunea fiscală, astăzi ele sunt complet reglementate şi implică formulare fiscale şi raportări conforme.

”Mulţi americani îşi dau seama că 100% din portofoliul lor este în dolari americani şi se gândesc: «Poate că ar fi bine să mă diversific»”, a concluzionat Gabris.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Explozii în oraşul Doneţk, după declarația lui Putin de încetare a focului. Varianta presei ruse

După ce Vladimir Putin a declarat că va opri atacurile din Ucraina de Paște, presa rusă susţine că au avut loc explozii în oraşul Doneţk.

Un avion Boeing destinat Chinei a fost forțat să revină în SUA din cauza tarifelor vamale

Un avion Boeing destinat utilizării de către o companie aeriană chineză a aterizat duminică înapoi la centrul de producţie al fabricantului de avioane din SUA, fiind o victimă a războiului tarifelor vamale lansat de preşedintele Donald Trump.

Cine a adus Lumina în locul Papei Francisc. Suveranul Pontif e în convalescență, după infecția la plămâni

Basilica Sfântul Petru din Vatican a fost neîncăpătoare în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru credincioșii romano-catolici care au participat la Liturghia Pascală.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în Ucraina. Ce se va schimba

Un înalt oficial rus spune că Moscova nu a folosit până acum din ”bun simț” arme nucleare în războiul din Ucraina, dar va răspunde ”simetric” dacă aliații Kievului îi vor furniza acestuia componente de arme nucleare tactice.