Japonia se pregăteşte să-şi revizuiască doctrina de apărare în faţa Chinei

61938631
Getty

Guvernul japonez urmează să aprobe vineri o revizuire radicală a doctrinei sale de apărare, pentru a încerca în special să contracareze puterea militară chineză, percepută ca o provocare la adresa securităţii arhipelagului, notează AFP.

Japonia intenţionează astfel, în cadrul celei mai mari revizuiri a politicii sale de apărare din ultimele decenii, să-şi mărească cheltuielile militare, să-şi unifice comanda şi să crească raza de acţiune a rachetelor sale.

Tokyo "va prezenta aceste schimbări ca fiind necesare, moderate şi pe deplin în concordanţă cu postura sa de apărare anterioară", dar, de fapt, "îşi va întări radical puterea militară", a declarat pentru AFP Chris Hughes, profesor de politică internaţională la universitatea engleză Warwick.

Deşi aceste schimbări sunt sprijinite de opinia publică japoneză, este un viraj major pentru această ţară a cărei Constituţie pacifistă, adoptată a doua zi după înfrângerea sa la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, îi interzice în principiu să se doteze cu o armată adevărată.

Noua strategie naţională de apărare este de aşteptat să facă referiri clare la ameninţările reprezentate de China, Coreea de Nord şi Rusia, adoptând un limbaj mai declarativ decât la prima publicare a strategiei naţionale de securitate a Japoniei, în 2013, în special faţă de Beijing.

În centrul noii sale "strategii de securitate naţională", Japonia prevede dublarea bugetului anual de apărare de la aproximativ 1% din PIB la 2% până în 2027, provocând deja critici asupra modului în care va fi finanţată această creştere.

Tokyo s-ar alinia astfel unui angajament similar deja luat de ţările membre ale NATO.

Japonia intenţionează în special să se doteze cu o capacitate de "contraatac", un concept care până de curând ar fi fost considerat incompatibil cu Constituţia sa. Acest lucru i-ar permite să lovească ţinte din ţările vecine care ameninţă arhipelagul.

Media locale au raportat recent că Japonia este interesată în mod deosebit de achiziţionarea a până la 500 de rachete americane de croazieră Tomahawk, sporind în acelaşi timp capacităţile arsenalului său actual.

În plus, prezenţa Forţelor de autoapărare pe cele mai sudice insule ale Japoniei, cele mai apropiate de Taiwan şi deci de China, va creşte, cu o aproape triplare a unităţilor de interceptare a rachetelor balistice, potrivit presei japoneze.

Îngrijorările de lungă durată ale Japoniei legate de China au escaladat şi mai mult în august, când Beijingul şi-a înmulţit exerciţiile militare în vecinătatea Taiwanului, în cursul cărora rachete au căzut în mare în zona economică exclusivă (ZEE) a arhipelagului nipon.

Strategia de securitate naţională ar urma să facă, de asemenea, referire la tirurile repetate cu rachete ale Coreei de Nord şi ameninţarea pe care acestea o reprezintă pentru Japonia, precum şi la Rusia, vecinul ei de nord.

Noua strategie japoneză deja a provocat, înainte de anunţul său oficial, iritarea Beijingului care face în mod regulat aluzie la militarismul brutal japonez din prima jumătate a secolului al XX-lea, China fiind una dintre victimele acestuia.

China se "opune ferm" acestei politici care "se îndepărtează de angajamentul Japoniei în favoarea unor relaţii bilaterale şi unui consens" cu Beijingul şi care "conţine calomnii fără temei împotriva Chinei", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Wang Wenbin, citat de AFP.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62310415
UE a adoptat cel de-al nouălea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Modificări pe „lista neagră” a Occidentului
Cele 27 de state membre ale UE au convenit, joi seară, să adopte noi sancţiuni împotriva Rusiei, ca răspuns la războiul început de Moscova în Ucraina, au declarat pentru AFP mai multe surse diplomatice.
61734292
SUA au impus sancţiuni împotriva oligarhului Vladimir Potanin, al doilea cel mai bogat om din Rusia
Oligarhul rus Vladimir Potanin, fost vicepremier şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din Rusia, a fost sancţionat, joi, de guvernul american pentru legăturile sale cu Vladimir Putin şi cu războiul din Ucraina.  
62310414
Turcii de la Baykar au lansat „Kizilelma”, prima dronă cu motor cu reacție a companiei | VIDEO
Compania turcească de armament Baykar, celebră pentru dronele sale Bayraktar TB2 ulitizate în războiul din Ucraina, a dezvăluit prima sa dronă cu motor cu reacție, ce poate ataca avioane.