Italia se pregăteşte să naţionalizeze o rafinărie deţinută de grupul petrolier rus Lukoil

62258617
Shutterstock

Guvernul italian se pregăteşte să naţionalizeze o rafinărie din Sicilia deţinută de grupul petrolier rus Lukoil şi urmează să ceară Cabinetului de miniştri să ia o decizie cu privire la acest subiect, informează cotidianul "La Repubblica".

Un embargou european privind importurile de petrol rusesc pe mare ar urma să intre în vigoare la data de 5 decembrie, iar Guvernul de la Roma se străduieşte să menţină în funcţiune rafinăria ISAB din Sicilia pentru a evita pierderea de locuri de muncă şi de capacităţi de rafinare.

Rafinăria Lukoil de la ISAB, în apropiere de Siracuza, este una dintre cele mai mari rafinării din Europa. Guvernul italian urmăreşte cu atenţie acest dosar, în condiţiile în care rafinăria ISAB este responsabilă pentru aproape 20% din aprovizionarea cu carburanţi a Italiei şi asigură peste 1.000 de locuri de muncă în sudul insulei Sicilia.

În condiţiile în care statul italian va prelua controlul, rafinăria ISAB din Sicilia va putea continua să funcţioneze prin achiziţionarea de petrol de la alţi furnizori decât Rusia iar Agenţia italiană de credit pentru exporturi (SACE) va putea oferi garanţii băncilor creditoare, adaugă cotidianul "La Repubblica".

Principala problema cu care se confruntă rafinăria ISAB este aceea că a ajuns în situaţia în care se bazează în exclusivitate pe ţiţeiul rusesc, după ce băncile creditoare au oprit finanţarea şi au încetat să mai ofere garanţiile de care rafinăria are nevoie pentru a cumpăra ţiţei de la alţi furnizori. Băncile sunt reticente la ideea de a face afaceri cu o entitate rusească, chiar dacă nici Lukoil şi nici subsidiara sa elveţiană Litasco, care controlează rafinăria ISAB, nu sunt vizate de sancţiunile europene.

În România, Lukoil deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62299256
Ambasador ucrainean în Republica Moldova: Kremlinul a pus Moldova pe o listă cu Ucraina
Războiul din Ucraina este în continuare o amenințare pentru Republica Moldova, spune ambasadorul Ucrainei în Moldova, Marco Şevcenko, invitat în cadrul unei emisiuni de la TV8.
62306404
La reuniunea de la București, NATO își va reînnoi promisiunea făcută Ucrainei de aderarea la structurile alianței
NATO va reveni marți asupra uneia dintre cele mai controversate decizii ale sale, intenționând să-și reitereze promisiunea cum că Ucraina va adera într-o bună zi la cea mai mare alianță militară din lume, potrivit The Associated Press.
62306492
La câteva zile de la declanșarea războiului, rușii au discutat despre posibilitatea utilizării armelor nucleare în Ucraina
După primele eșecuri ale armatei ruse în război, oficialii au discutat despre posibilitatea ca președintele rus Vladimir Putin să folosească arme nucleare în Ucraina, arată o serie de emailuri ajunse în posesia Newsweek.