Israelul bombardează masiv Rafah, înaintea invaziei terestre. Statul evreu nu ține cont de avertizările aliaților

62443908
AFP

Israelul şi-a intensificat loviturile aeriene asupra Rafah, după ce a afirmat că îi va evacua pe civili din oraşul aflat în sudul Gaza şi va lansa un atac complet, în pofida avertizărilor aliaţilor că acesta ar putea provoca victime în masă.

Medicii din enclava palestiniană asediată au raportat cinci lovituri aeriene ale Israelului la Rafah, care au lovit cel puţin trei case, omorând cel puţin şase persoane, inclusiv un jurnalist local, potrivit Reuters, citată de News.ro.

”Ne temem de ceea ce se va întâmpla la Rafah. Nivelul de alertă este foarte ridicat”, a declarat, joi, pentru Reuters, Ibrahim Khraishi, ambasadorul palestinian la Naţiunile Unite.

”Unii pleacă, te tem pentru familiile lor, dar unde pot merge? Nu li se permite să meargă în nord, deci sunt limitaţi la o zonă foarte mică”, a arătat el.

Nu se știe cum Israelul vrea să distrugă Hamas

Fâşia Gaza are circa 40 km lungime şi între 5 şi 12 km lăţime, fiind una dintre cele mai dens populate zone din lume.

În a şaptea lună de război aerian şi terestru, forţele israeliene au reluat bombardamentele în zonele din nordul şi centrul enclavei, precum şi la est Khan Younis, în sud. Scopul declarat al Israelului este de a distruge Hamas, deşi nu este clar cum se va întâmpla acest lucru.

O echipă a Naţiunilor Unite care vizita un loc pentru operaţiuni maritime de livrare de ajutoare umanitare a fost obligată să se adăpostească într-un bunker, miercuri, după ce zona a fost atacată, a anunţat, joi, un purtător de cuvânt.

Ei s-au aflat acolo ”pentru o vreme”, dar nu au fost răniţi.

Cabinetul de război al premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a întrunit ”pentru a discuta cum să distrugă ultimele vestigii, ultimul sfert din batalioanele Hamasului, la Rafah şi în alte părţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului David Mencer.

El a refuzat să spună când sau dacă forul va da undă verde unei operaţiuni terestre la Rafah.

„Ceea ce am văzut este traumatizant”

Israelul a ucis cel puţin 34.305 de palestinieni, au declarat, joi, autorităţile de sănătate din Gaza. Ofensiva a distrus mare parte din enclava urbană, ducând la strămutarea celor mai mulţi din cei 2,3 milioane de oameni şi lăsându-I pe mulţi cu puţină hrană, apă şi servicii medicale.

Un expert al ONU care a făcut vizite în Iordania şi Egipt a afirmat că agenţiile umanitare se confruntă cu un număr crescând de pacienţi care suferă din cauza lipsei acute de hrană din enclavă.

”Ceea ce am văzut este traumatizant. Pacienţilor care au ajuns înainte în Egipt în principal din cauza rănilor de la explozii sau alte simptome legate de război li se alătură acum un număr tot mai mare de pacienţi, deseori copii, cu voli cronice şi malnutriţie severă”, a declarat presei de la Cairo Francesca Albanese, raportorul special al ONU privind drepturile omului în Teritoriile Ocupate.

Israel ripostează după atacul din 7 octombrie al Hamas care a ucis 1.200 de persoane şi a dus la luarea a 253 de ostatici, potrivit bilanţului israelian. Hamas, susţinut de Iran, vrea să distrugă Israelul din cauza ocupării teritoriilor palestiniene.

Shaina Low, un purtător de cuvânt al Consiliul Norvegian pentru Refugiaşi, afirmă că par să fie mai puţini oameni în Rafah, care se învecinează cu Egiptul. Ea a spus că echipele de pe teren se aşteaptă la o invazie după Paştele evreiesc, care se încheie în 30 aprilie.

Un oficial israelian din Apărare a declarat că Israelul vrea să evacueze civilii din Rafah î nainte de atac şi că a cumpărat 40.000 de corturi pentru 10-12 persoane.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62444616
Curtea Supremă din SUA a dezbătut imunitatea penală a lui Trump. "Fără ea, nu vei face nimic, devii un președinte onorific"

Curtea Supremă a SUA a dezbăutut, joi, imunitatea penală a lui Donald Trump. Majoritar conservatoare, aceasta a părut să respingă argumentele candidatului republican la Casa Albă.

62438304
Lukașenko susține că opoziția belarusă vrea să cucerească o parte din Belarus și să aducă trupe NATO

Belarusul lansează acuzații grave la adresa Lituaniei, stat membru NATO.

62358499
Ucraina a retras de urgență o temută armă americană de pe front. Este prea slabă în lupta cu Rusia

Armata Ucrainei a decis să retragă una dintre armele pe care i le-a furnizat Washingtonul, după ce s-a constatat că este vulnerabilă în timpul atacurilor rusești.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.