Israelul a aprobat o propunere americană de a prelungi armistițiul din Fâșia Gaza

62517372
Profimedia

Israelul a aprobat o propunere americană de a prelungi armistițiul din Fâșia Gaza pe timpul Ramadanului și Paștelui evreiesc care urmează să fie sărbătorit în aprilie, a anunțat sâmbătă biroul premierului Benjamin Netanyahu, relatează AFP.

'Israelul adoptă planul trimisului președintelui american Steve Witkoff pentru o încetare temporară a focului pentru perioadele de Ramadan', care se va încheia la sfârșitul lunii martie, 'și de Pesah', Paștele ebraic, care va fi celebrat la mijlocul lunii aprilie, se arată într-un comunicat difuzat de biroul lui Netanyahu după miezul nopții (sâmbătă, 22.00 GMT), în contextul în care prima fază a armistițiului să încheie fără un acord cu Hamas pentru viitor.

Conform planului, 'jumătate dintre ostatici, morți și vii', ar urma să fie eliberați în prima zi de la intrarea în vigoare a acestuia, iar restul ostaticilor (vii sau morți) ar fi eliberați 'la final, dacă se ajunge la un acord privind încetarea permanentă a focului', adaugă textul.

Potrivit biroului premierului Netanyahu, Witkoff a pus această propunere pe masă după ce a ajuns la concluzia că pozițiile Hamasului și Israelului sunt imposibil de reconciliat imediat și că este nevoie de mai mult timp pentru a duce la bun sfârșit discuțiile privind o încetare permanentă a focului.

Israelul, adaugă comunicatul, este dispus să înceapă 'imediat' negocierile 'cu privire la toate detaliile planului Witkoff' dacă 'Hamas își schimbă poziția' și acceptă, de asemenea, principiul.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
BREAKING NEWS Edi Iordănescu, aproape să devină noul selecționer!
Citește și...
62521735
Ilie Bolojan participă la Summitul liderilor privind Ucraina de la Londra

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, participă duminică la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat de Prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Keir Starmer.

62523537
CNN: Dincolo de ușile închise. Ce s-a întâmplat în cele 139 de minute care au răsturnat alianţa SUA-Ucraina

În doar 139 de minute, o întâlnire importantă a fost anulată, un prânz diplomatic nu s-a mai servit, iar relația dintre SUA și Ucraina a fost zguduită din temelii. Ce s-a întâmplat dincolo de ușile închise.

62520182
Marco Rubio a semnat o declaraţie pentru accelerarea acordării unui ajutor militar de 4 miliarde de dolari Israelului

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a anunţat, sâmbătă, că a semnat o declaraţie pentru accelerarea livrării a aproximativ 4 miliarde de dolari în ajutor militar către Israel.

Recomandări
Agerpres luca niculescu nicusor dan
Ce îi cer partidele premierului desemnat Luca Niculescu pentru a-i vota guvernul. „Liniile roșii” trasate de liderii politici

Înainte de a se întâlni cu premierul desemnat, partidele din Parlament au anunțat unele dintre condițiile, dar și „liniile roșii” pe care le au pentru a susține un guvern condus de Luca Niculescu.

Cristela georgescu agerpres
Noi percheziții în dosarul lui Călin Georgescu. Cristela Georgescu, chemată la DIICOT pentru a treia zi la rând

Cristela Georgescu a ajuns joi, pentru a treia zi consecutiv, la DIICOT, unde continuă perchezițiile informatice în dosarul în care Călin Georgescu este acuzat de înșelăciune cu un prejudiciu de 1,1 milioane de euro.

Vlcsnap 2026 10 08 10h14m13s506
A început pelerinajul Sfintei Parascheva de la Iași. Peste 11.000 de oameni așteaptă deja la racla Cuvioasei

La Iași, a început, în joi dimineață, cel mai mare pelerinaj din țară. Timp de o săptămână, sute de mii de oameni sunt așteptați să treacă pe la racla Sfintei Parascheva.