Inițiativă inedită a unei trupe de actori din Texas. Ce soluție au găsit pentru a juca piesele

×
Publicitate

După ce pandemia a închis teatrele, o trupă de studenți la actorie, din Texas, a găsit o soluție inedită pentru a juca piesele marelui Shakespeare.

Îmbrăcați în haine de stradă, tinerii și-au intrat în roluri în mijlocul unei parcări, printre mașini, spre deliciul publicului.

Într-o parcare din orășelul texan Denton se joacă Shakespeare. Experiența este una neobișnuită și pentru actori, dar mai ales pentru spectatori: cortina nu există, lojele s-au transformat în autoturisme, iar replicile ajung la ei prin intermediul unei frecvenței FM.

Hannah Fuller, actor: "Este o colecție de sonete și monologuri, țesute laolaltă cu ajutorul unor bucăți de text originale."

Pentru tinerii actori nu a fost ușor să pună în scenă un spectacol în care originalitatea a mers mână în mână cu sonetele lui Shakespeare.

Zareen Afzaal, actor: "Trebuie să ne descurcăm cu ploaia, vântul, zgomotele făcute de trenuri, avioane așa că avem un format foarte diferit pentru un spectacol."

Inedita piesă de teatru a adus destui curioși în parcare.

Printre spectatori au fost și părinții unora dintre actori, care nu puteau să lipsească în ciuda faptului că reprezentația nu semăna cu nimic din ce-au văzut până atunci.

Delight Hogan, părinte: "A fost o experiență specială și o senzație plăcută să fim aici, parte a acestui spectacol, în aceste vremuri în care suntem nevoiți să stăm mai mult în case."

La final, aplauzele au lipsit. Nu și aprecierea publicului.

Articol recomandat de sport.ro
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Kim Kardashian, cucerită definitiv de Lewis Hamilton: ”Vă spun doar atât”
Citește și...
62153706
Un copil bolnav de leucemie, din California, a primit cadou o căsuță secretă, de supererou
Un cartier dintr-un orășel californian are propriul său supererou. Este vorba despre un băiețel de șapte ani, diagnosticat cu leucemie.
62153708
Peste 100 de porci, scăpați dintr-un camion după un accident. Cum s-a întâmplat
Un şofer din Ungaria a fost lovit de ghinion pe o şosea în apropiere de Seghed, lângă frontiera cu România.
62153699
ECDC: A fost depășit pragul de 200.000 de decese cauzate de COVID-19 în țările europene
Numărul persoanelor care au decedat în urma infectării cu noul coronavirus a depăşit 200.000 în Uniunea Europeană şi statele europene, potrivit statisticii furnizate duminică de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC).