Incident spectaculos: replica Statuii Libertății a căzut într-o piață publică din cauza vântului puternic | Video

62599539

Vântul puternic au făcut ca o replică a Statuii Libertăţii să se prăbuşească luni, în oraşul Guaíba, din sudul Braziliei. Din fericire, nu s-au înregistrat victime în urma accidentului, relatează Le Figaro.

Vântul a suflat cu peste 80 km/h şi a doborât o replică a Statuii Libertăţii îdin oraşul Guaíba, situat în statul Rio Grande do Sul, în sudul ţării. Este vorba de o replică la scară 1/2 a originalului din New York, cu o înălţime de 24 de metri.

Scena a devenit virală pe reţelele sociale. Brazilienii uimiţi au filmat prăbuşirea monumentului. Statuia, care nu a rezistat forţelor naturii, s-a desprins de soclu, înainte de a cădea într-o parcare situată la poalele ei.

Din fericire, „Miss Liberty” nu a făcut victime în urma căderii sale. Monumentul prăbuşit a blocat intrarea în parcarea magazinului Havan unde se afla.

Statuia Libertăţii este unul dintre cele mai cunoscute monumente din lume şi numeroase replici au fost construite peste tot pe planetă.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62599538
Michelle Obama trebuia să se întâlnească cu familia Reiner în seara crimei. Reacție dură la mesajul lui Trump
Michelle Obama a dezvăluit în emisiunea „Jimmy Kimmel Live” că ea şi Barack Obama urmau să se întâlnească cu Rob şi Michele Reiner duminică seara, înainte de a afla că cei doi au fost găsiţi morţi în casa lor.
62255405
Ucraina cere aliaților să aloce câte 0,25% din PIB pentru sprijin militar în 2026. Așteptările lui Denis Şmîhal
Ministrul ucrainean al apărării, Denis Şmîhal, a cerut aliaților Kievului, reuniți în Grupul de Contact pentru Apărarea Ucrainei, să aloce în 2026 cel puțin 0,25% din PIB-ul fiecărei țări pentru susținerea efortului militar al Ucrainei.
62268996
Rusia respinge ferm desfăşurarea în Ucraina de trupe ale statelor membre NATO. „În niciun caz şi în niciun moment”
Rusia a respins marţi în mod categoric desfăşurarea în Ucraina de trupe din state membre NATO, aşa cum a propus luni, la Berlin, Coaliţia de Voinţă, informează EFE.