Incident pe aeroportul din Los Angeles. Un bărbat a sărit din avionul care se pregătea să decoleze

62198343
Profimedia

Un pasager a sărit dintr-un avion care se pregătea să decoleze către Salt Lake City, în timp ce rula pe pistă, pe aeroportul din Los Angeles, şi a fost spitalizat, relatează ABC 7 şi Business Insider, potrivit News.ro.

Pasagerul s-a ridicat de pe scaun în timp ce avionul rula pe pistă şi a început să lovească în uşa cabinei piloţilor.

Membri ai personalului de la bord s-au temut iniţial de o tentativă de deturnare a avionului, însă pasagerul a sărit apoi din avion, forţând uşa de urgenţă în timp ce avionul era în mişcare, potrivit autorităţilor.

Pasagerul a fost arestat pe pistă. El a fost spitalizat din cauza unor răni uşoare, care nu-i pun viaţa în pericol.

O anchetă se află în curs pentru a stabili motivele care l-au determinat să acţioneze astfel.

Los Angeles Times scrie că incidentul ar fi avut loc în urma unei altercaţii la bordul avionului, sâmbătă, care s-a întors la poarta de plecare. Nicio altă persoană nu a fost rănită în acest incident.

Acesta este al doilea incident, în doar câteva zile, pe aeroportul din Los Angeles.

Un automobilist a trecut joi de bariera de securitate, urmărit de poliţie, şi a condus pe pista de decolare a avioanelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
FOTO Ana Bogdan și-a pus costumul norocos de baie și s-a fotografiat pe plajă: ”Hermosa! Arăți mereu așa?”
Citește și...
62198335
Biserici incendiate în Canada, după descoperirea a o mie de morminte ale unor copii din școli conduse de Biserica Catolică
Alte două biserici au fost incendiate sâmbătă în Canada, aducând la patru numărul bisericilor arse de la descoperirea a o mie de morminte anonime în apropierea unor foste şcoli pentru copii indigeni conduse de Biserica Catolică din Columbia Britanică.
62198284
Ce s-a întâmplat în Portugalia la doar 2 luni de la ridicarea restricțiilor impuse de pandemie
Tulpina "Delta" a SARS-COV2 se răspândește rapid în multe dintre statele lumii. Experții spun că, în următoarele două luni, această variantă a virusului va sta în spatele a 90 la sută dintre cazurile de COVID din Uniunea Europeană.
62198282
Doliu în Bavaria, după ce un migrant somalez a ucis trei oameni și a rănit grav alți cinci. Ce le-a spus atacatorul vecinilor
Bavaria este în doliu, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. Anunţul a fost făcut de guvernatorul landului după atacul din orașul Würzburg, în care au murit trei oameni şi au fost grav răniţi cinci.