Biserici incendiate în Canada, după descoperirea a o mie de morminte ale unor copii din școli conduse de Biserica Catolică

62198335
Getty

Alte două biserici au fost incendiate sâmbătă în Canada, aducând la patru numărul bisericilor arse de la descoperirea a o mie de morminte anonime în apropierea unor foste şcoli pentru copii indigeni conduse de Biserica Catolică din Columbia Britanică.

Sâmbătă, în zorii zilei, Biserica Sf. Ann şi Biserica Chopaka, ambele situate pe teritorii autohtone din Columbia Britanică, au fost incendiate la mai puţin de o oră interval, a indicat poliţia federală.

Canada

"Ambele biserici au fost distruse", a precizat într-un comunicat sergentul Jason Bayda de la Poliţia Regală Canadiană.

Aceste incendii au avut loc la două zile după anunţul descoperirii a peste 750 de morminte anonime pe locul unui fost internat administrat de Biserica Catolică din Marieval (vest).

Biserici incendiate în Canada, după descoperirea a o mie de morminte ale unor copii din școli conduse de Biserica Catolică

Luna trecută, identificarea rămăşiţelor a 215 de copii pe terenul unei alte instituţii de acelaşi fel a provocat o undă de şoc în Canada, ilustrând calvarul suferit de decenii de copii indigeni în şcolile conduse de Biserica Catolică.

Autorităţile consideră că incendiile de sâmbătă sunt "suspecte şi caută să verifice dacă sunt legate de incendierea bisericilor din Penticton şi Oliver la 21 iunie", a adăugat sergentul Bayda.

Anchetele asupra incendiilor din iunie sunt în curs de desfăşurare.

Premierul Canadei și-a cerut scuze și cere papei să facă același lucru

 

Descoperirea mormintelor a reaprins trauma suferită de aproximativ 150.000 de copii nativi americani, metişi şi inuiţi, separaţi de familiile lor, limbă şi cultură şi înscrişi cu forţa până în anii 1990 în 139 din aceste şcoli rezidenţiale din întreaga ţară.

Mulţi dintre ei au fost maltrataţi sau supuşi la abuzuri sexuale şi peste 4.000 au murit în aceste şcoli, potrivit unei comisii de anchetă, care s-a referit la un adevărat "genocid cultural" comis în Canada.

Vineri, premierul canadian, Justin Trudeau, şi-a cerut scuze în numele ţării sale, l-a îndemnat pe papa Francisc să facă acelaşi lucru şi nu a exclus o anchetă penală.

În cursul unui briefing de presă, el a revenit pe larg la "teribilele greşeli" ale Canadei care a desfăşurat câteva secole o controversată politică de asimilare forţată a primelor naţiuni.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62198284
Ce s-a întâmplat în Portugalia la doar 2 luni de la ridicarea restricțiilor impuse de pandemie

Tulpina "Delta" a SARS-COV2 se răspândește rapid în multe dintre statele lumii. Experții spun că, în următoarele două luni, această variantă a virusului va sta în spatele a 90 la sută dintre cazurile de COVID din Uniunea Europeană.

62198282
Doliu în Bavaria, după ce un migrant somalez a ucis trei oameni și a rănit grav alți cinci. Ce le-a spus atacatorul vecinilor

Bavaria este în doliu, iar drapelele vor fi coborâte în bernă. Anunţul a fost făcut de guvernatorul landului după atacul din orașul Würzburg, în care au murit trei oameni şi au fost grav răniţi cinci.

62198277
VIDEO. Violențe în Istanbul, la un marș al comunității gay. Poliția a folosit gaze lacrimogene

Poliţia din Istanbul a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa participanţii la un marş Gay Pride, în centrul oraşului turc, sâmbătă.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

Vlcsnap 2026 10 21 17h42m59s390
Boom-ul inteligenței artificiale vine cu un cost pentru consumatori. Ce componente au ajuns de trei ori mai scumpe

Gândită să ne facă viața mai ușoară, inteligența artificială ne va aduce însă și un cost suplimentar pentru dispozitivele electronice.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.