Închisoare pe viaţă pentru o femeie din Londra care pregătea un atentat

61964579

O femeie de 22 de ani a fost condamnată vineri, la Londra, la închisoare pe viaţă pentru planificarea unui atentat la British Museum, un proiect în care au fost implicate de asemenea mama sa şi sora mai mică.

Pedeapsa pentru Rizlaine Boular mai prevede şi o perioadă de siguranţă de 16 ani.

Mama sa, Mina Dich, 44 de ani, a fost condamnată la 11 ani şi nouă luni de închisoare, dintre care cinci cu suspendare. Sentinţa în ce o priveşte pe Safaa Boular, sora lui Rizlaine, care completează acest trio feminin inedit pentru un caz de terorism în Regatul Unit, va fi cunoscută la o dată ulterioară, potrivit Agerpres.

În timpul procesului de la începutul lunii iunie, Parchetul a subliniat că Safaa Boular, 18 ani, preconiza atacarea muzeului londonez în perioadă de afluenţă de public utilizând arme de foc şi grenade, pe care le denumise "ananas".

Ea s-a gândit la acest atac după ce a fost împiedicată de poliţie să se alăture logodnicului său în Siria, un luptător al grupării jihadiste Stat Islamic pe care l-a întâlnit online când avea 16 ani şi cu care voia să comită un atentat sinucigaş "ţinându-se de mână".

Supravegheată de poliţia antiteroristă, ea a fost arestată puţin după moartea logodnicului său, cu care pusese la punct planul atentatului asupra British Museum. Atunci mama şi sora ei, dar şi o prietenă a acesteia din urmă, Khawla Barghouthi, 21 ani, au continuat ideea.

Ele preconizau să organizeze o "aniversare" pe 27 aprilie, nume de cod pentru a desemna un atac terorist, potrivit acuzării. Cu două zile înainte, Rizlaine Boular şi mama sa au pornit într-o "vizită de recunoaştere" la obiective cheie din Westminster. În ajuns, femeile au cumpărat cuţite şi un rucsac.

Arestate pe 27 aprilie, ele s-au recunoscut vinovate de infracţiuni teroriste.

Pedeapsa pentru Khawla Barghouthi va fi cunoscută pe 22 iunie.

"Cele trei femei erau pline de ură şi de o ideologie toxică şi erau hotărâte să comită un atentat. Dacă ar fi reuşit, ar fi putut provoca moartea sau rănirea gravă a unor persoane", a subliniat vineri un oficial al poliţiei londoneze, Dean Haydon, într-un comunicat.

Acesta este "primul complot terorist în întregime feminin din Regatul Unit legat de gruparea Stat Islamic", a remarcat el la începutul lunii iunie, îngrijorându-se de creşterea numărului tinerilor şi adolescenţilor implicaţi în astfel de cazuri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
61966947
Muzician despăgubit cu 350.000 de dolari, după ce iubita i-a furat identitatea
Un muzician canadian a fost despăgubit cu 350.000 de dolari, după ce și-a dat în judecată fosta iubită, care i-a sabotat cariera muzicală furându-i identitatea.
61918790
Paul Manafort, om de încredere al lui Trump în campania prezidențială, trimis după gratii
Fostul director de campanie al președintelui american Donald Trump, Paul Manafort, a fost trimis vineri la închisoare de o judecătoare federală, care a anulat cauțiunea de 10 milioane de dolari.
61943678
Acordul pentru redenumirea Macedoniei va fi semnat duminică
Grecia și Macedonia vor semna, duminică, un acord privind schimbarea numelui fostei republici iugoslave, a anunțat Executivul grec.