Imagini virale. O fetiţă afgană ridicată din mulţime şi preluată de un soldat peste un zid a devenit simbolul acestor zile

62208542
Facebook.com

Din mulţimea de oameni care aşteaptă în afara aeroportului din Kabul, o fetiţă este ridicată peste peretele înalt şi preluată de un soldat american. Imaginile au devenit virale și un simbol a ceea ce se întâmplă în aceste zile în Afganistan. 

Momentul de săptămâna aceasta, filmat şi publicat pe reţelele de socializare, a surprins disperarea multor afgani care se tem de ceea ce va însemna revenirea bruscă la putere a talibanilor, scrie Reuters.

Mii de oameni au încercat să ajungă pe aeroportul din Kabul şi să prindă zboruri cu avioanele militare şi civile către străinătate, dar în mijlocul scenelor de haos, unii au fost ucişi sau răniţi iar membrii grupării talibanilor au tras în aer pentru a controla mulţimile, notează News.ro

Soldaţii americani sunt staţionaţi acolo pentru a preveni supraaglomerarea, în timp ce evacuările străinilor şi afganilor sunt în desfăşurare.

Între timp, armata americană îşi finalizează retragerea din Afganistan după 20 de ani de lupte, final care coincide cu preluarea ţării de către talibani.

Nu se ştie dacă fetiţa a ajuns la familia ei în aeroport sau doar predată altora în încercarea de a ajunge la bordul unei aeronave.

Într-un alt videoclip, realizat tot din mulţimea de sute de oameni, o femeie se caţără pe zid.

De când au preluat puterea, duminică, liderii talibanilor au căutat să-i asigure pe afgani şi pe reprezentanţii puterilor străine că nu vor să se răzbune pe foştii inamici şi că vor respecta drepturile femeilor şi fetelor conform legii islamice.

Unii afgani sunt sceptici. Întrucât ultima dată când talibanii au fost la putere, între 1996 şi 2001, fetele nu aveau voie să meargă la şcoală, femeilor le era interzis să lucreze şi trebuiau să poarte burqa şi să fie însoţite de un bărbat de fiecare dată când ieşeau din casă. Cele care încălcau aceste reguli erau umilite în public şi bătute de către poliţia talibană.

Scenele de pe aeroportul din Kabul de săptămâna aceasta au adus în discuţie dacă alte ţări ar trebui să preia refugiaţi afgani care se tem de persecuţii.

Sute au aterizat pe aeroporturi din Europa şi din alte zone, dar foarte mulţi sunt blocaţi în ţară.

Întrebat despre filmare, ministrul Apărării Ben Wallace a spus că Marea Britanie nu poate evacua copii neînsoţiţi din Afganistan, deşi a înţeles că fetiţa era plecată împreună cu familia. "Nu putem lua doar un minor pe cont propriu", a declarat Wallace pentru Sky News.

 

Articol recomandat de sport.ro
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Sorana Cîrstea, o raritate! Ce scriu americanii după calificarea în optimile de la US Open
Citește și...
O prezentatoare de televiziune din Afganistan susține că a fost scoasă din emisie de talibani. „Vă rog să ne ajutați”

O prezentatoare a televiziunii afgane a povestit că i s-a interzis să lucreze pentru canalul său în această săptămână, după preluarea puterii de către talibani în ţara sa. Jurnalista a făcut apel la ajutor într-un video postat online, relatează AFP.

Florin Cîțu, despre situația românilor din Afganistan: „Să vedem cum îi aducem la aeroport”

Avionul militar român plecat la Kabul să evacueze românii din Afganistan a decolat de acolo cu un singur cetățean. Cel puțin 33 de conaționali se află în țară controlată de talibani, iar 15 au cerut evacuarea.

A apărut o nouă insulă. Cum s-a întâmplat asta

După erupția unui vulcan submarin, a apărut o nouă insulă în largul coastelor nipone, situată cam la 1.200 de kilometri de Tokyo și nu departe de Iwo Jima, locul unei faimoase și violente confruntări în cel de al doilea război mondial.

Recomandări
După motorină, și benzina se apropie de pragul de 10 lei. Cât plătesc acum șoferii pentru un plin

Avem record după record la pompă. Benzina standard s-a scumpit din nou și se apropie de 9 lei și 80 de bani pe litru în unele stații din țară. Asta în vreme ce motorina se menține peste pragul de 10 lei.

Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltatorii imobiliari. Ce se întâmplă cu autorizațiile de construire

Dacă un dezvoltator construiește sute de apartamente, acolo trebuie să existe și drumuri, școli, grădinițe și alte utilități. 

Cât costă rechizitele înainte de începerea școlii. Părinții plătesc mai mult pentru ghiozdane, caiete și penare

Mai sunt câteva zile până la începerea școlii, iar bugetul părinților este sub presiune. Copiii își doresc rechizite la modă, dar toate sunt, potrivit Institutului Național de Statistică, cu peste 7 la sută mai scumpe ca anul trecut.