Armuriera filmului în care Alec Baldwin a împușcat-o mortal din greșeală pe regizoare era mahmură în ziua incidentului

62375601
Profimedia

Armuriera Hannah Gutierrez Reed a pledat nevinovat la acuzaţiile de omor involuntar prin imprudenţă şi de falsificare a probelor în cazul morţii prin împuşcare a directoarei de imagine Halyna Hutchins pe platourile de filmare de la „Rust”.

Gutierrez Reed a prezentat miercuri pledoaria, după ce a renunţat la dreptul de a fi pusă sub acuzare şi audiată preliminar, scrie The Guardian, citează news.ro.

Judecătoarea Mary Sommer de la Tribunalul districtual din New Mexico a stabilit ca procesul să se desfăşoare între 6 şi 15 decembrie.

Supervizorul de arme riscă trei ani de închisoare dacă va fi condamnată pentru ambele capete de acuzare.

Gutierrez Reed este singurul acuzat rămas în acest caz, după ce procurorii au renunţat în aprilie la acuzaţia de omor involuntar din culpă împotriva actorului Alec Baldwin, care a îndreptat o armă spre Hutchins în timpul unei repetiţii când aceasta s-a descărcat, ucigând-o pe Hutchins și rănindu-l pe regizorul filmului Joel Souza în 2021.

Procurorii susţin că Gutierrez Reed a acţionat cu imprudenţă atunci când a încărcat arma pe platou şi i-a dat-o lui Baldwin; ea nu ar fi verificat în mod corespunzător toate cartuşele pentru a se asigura că erau de probă.

Reed ar fi fost mahmură când s-a întâmplat accidentul

Acuzaţia de falsificare a probelor se referă la faptul că Gutierrez Reed ar fi transmis droguri altei persoane în ziua împuşcăturilor „cu intenţia de a împiedica arestarea, urmărirea penală sau condamnarea sa”, potrivit unui dosar al instanţei. Procurorii susţin că Gutierrez Reed a băut şi a fumat marijuana seara în timpul filmărilor la „Rust” şi probabil că era mahmură când a avut loc incidentul.

Ca parte a condiţiilor de eliberare a lui Gutierrez Reed, aceasta nu poate deţine arme de foc, nu poate consuma alcool şi nu se poate întoarce la locul unde ar fi avut loc presupusul incident.

Sommer a refuzat să respingă cazul săptămâna trecută, respingând argumentele apărării potrivit cărora comentariile procurorului despre faptul că Gutierrez Reed ar fi ascuns droguri şi ar fi fost mahmură ar putea influenţa potenţialii juraţi în acest caz.

Procurorii continuă să investigheze dacă revolverul Colt .45 pe care Baldwin îl ţinea în mână a fost modificat pentru a trage fără a apăsa pe trăgaci şi ar putea totuşi să depună din nou acuzaţii împotriva lui.

Baldwin se confruntă în continuare cu mai multe procese civile în legătură cu acest caz, printre care unul intentat de supervizorul scenariului filmului şi unul de către mama, tatăl şi sora lui Hutchins. Anterior, el a soluţionat un proces cu soţul şi fiul lui Hutchins.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62375591
Cel puţin 23 de răniţi în urma cutremurului care a zguduit sudul Turciei

Cel puţin 23 de persoane au fost rănite în urma unui seism cu magnitudinea 5,2 care s-a produs în sudul Turciei, la aproximativ şase luni după o serie de cutremure devastatoare care au lovit această regiune.

62375590
Cum a reacționat o tânără căreia i-a ieșit un bursuc în față în timp ce se dădea pe tobogan

O tânără din statul american Utah a tras o spaimă teribilă, în timp ce se distra pe un tobogan gigant.

 

62375584
Cum arată singura maimuță veninoasă de pe Pământ. Există mai puțin de 100 de exemplare

O maimuțică aflată pe cale de dispariție a fost zărită într-o rezervație din sud-vestul Chinei.  

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.