Administraţia Trump a renunțat să anuleze vizele studenților străini ale căror cursuri se vor desfășura online

62136281
Agerpres

Administraţia Trump renunţă la anularea vizelor pentru studenţii de la cursurile desfăşurate online din cauza pandemiei.

Guvernul Trump a renunţat la decizia sa controversată de a anula vizele studenţilor străini ale căror cursuri se vor desfăşura online la începerea anului universitar din cauza pandemiei, a anunţat marţi judecătoarea federală din Massachusetts Allison Burroughs, citată de AFP şi Reuters.

Decizia administraţiei de la Washington, anunţată de poliţia Vămilor şi Imigraţiei (ICE) la 6 iulie, a fost atacată în justiţie de universităţile Harvard şi Massachusetts Institute of Technology (MIT), cu sprijinul a numeroase alte instituţii de învăţământ superior, sindicate ale studenţilor şi circa 20 de state americane, transmite Agerpres.

Erau avute în vedere vizele F1 (pentru studii academice) sau M1 (pentru pregătire profesională).

„Părţile au ajuns la un acord, guvernul a acceptat să anuleze decizia", a făcut cunoscut judecătoarea într-o scurtă audienţă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62136891
O influenceră din Rusia s-a căsătorit cu fiul ei vitreg: „Ce mă șochează este că ea a crescut acest băiat”

O influenceriță din Rusia, în vârstă de 35 de ani s-a căsătorit cu fiul săul vitreg în vârstă de 20 de ani, după ce a divorțat de tatăl lui.

62136880
Mister medical. Zeci de marinari, infectați cu coronavirus, după 35 de zile petrecute pe mare: „Nu ne putem explica cum”

Argentina încearcă să rezolve un mister medical, după ce 57 de marinari au fost infectați cu coronavirus.

62136879
Țara în care 12.000 de oameni au primit un mesaj de autoizolare eronat de la Guvern

Ministerul Sănătăţii israelian a recunoscut că a trimis mii de persoane în izolare fără niciun motiv după ce a reluat supravegherea telefoanelor mobile, transmite marţi dpa.

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Santier naval damen
Tranzacție-record la Mangalia. Cine a cumpărat oficial șantierul naval Damen și cât a plătit

CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia, si liderul pietei de restructurare si insolvenţă din România, anunţă vânzarea şantierului vineri, în urma procedurii de licitaţie, la preţul de 138.034.320,47 milioane de euro, fără TVA.