Grupul Wagner a predat tot armamentul Ministerului Apărării. Arsenalul pe care îl controla Evgheni Prigojin

62365274

Ministerul rus al Apărării a declarat miercuri că grupul de mercenari Wagner a finalizat predarea tuturor echipamentelor sale militare către forţele armate regulate ruseşti - mii de tone de armament, inclusiv tancuri, relatează CNN şi The Guardian.

Vladimir Putin anunţase că armata privată a lui Evgheni Prigojin va fi desfiinţată ca urmare a revoltei sale de luna trecută.

Potrivit unui comunicat al ministerului, Wagner a predat peste 2.000 de arme şi alte sisteme, inclusiv tancuri de luptă principale, precum T-90, T-80 şi T-72B3. Wagner a predat, de asemenea, sisteme de rachete cu lansare multiplă Grad şi Uragan, precum şi peste 2.500 de tone de muniţie, scrie News.ro.

Ministerul a publicat marţi o înregistrare video în care apar oficiali care inspectează unele dintre echipamentele militare grele care ar fi aparţinut Wagner.

Transferul vine în urma revoltei eşuate lansate de liderul Wagner, Evgheni Prigojin, la sfârşitul lunii trecute, în condiţiile în care, timp de luni de zile, acesta acuzase Ministerul Apărării că a lăsat compania sa privată - care ajuta armata regulată în războiul din Ucraina - fără echipamente şi muniţie.

În timpul marşului lor către Moscova, forţele Wagner au fost văzute transportând mai multe tipuri de arme antiaeriene şi ar fi doborât şase elicoptere şi un avion de transport într-o singură bătălie cu armata rusă.

După revolta eşuată, Vladimir Putin a declarat că Wagner va fi dezmembrat în Rusia, iar luptătorii Wagner au avut opţiunea de a semna contracte cu Ministerul rus al Apărării, de a se alătura lui Prigojin în exil în Belarus sau de a se întoarce acasă.

Predarea de armament sugerează că şeful Wagner, Evgheni Prigojin, respectă cel puţin unele aspecte ale înţelegerii pe care a încheiat-o cu Kremlinul luna trecută, comentează The Guardian.

Miercuri dimineaţă, Ministerul Afacerilor Interne din Belarus a declarat că forţele speciale ale ţării vor efectua antrenamente de luptă cu luptătorii Wagner, potrivit presei de stat, dar nu este clar câţi membri ai personalului Wagner s-au mutat în Belarus.

În această săptămână au apărut întrebări cu privire la poziţia actuală a lui Prigojin faţă de Kremlin, după ce acesta a părut să se deplaseze liber în Rusia, în ciuda înţelegerii cu Moscova, în baza căreia a fost de acord să se mute în Belarus.

Lukaşenko a declarat iniţial că Prigojin a călătorit în Belarus la 27 iunie, dar Kremlinul a dezvăluit luni că oligarhul, cândva un apropiat al lui Putin, s-a întâlnit cu liderul rus la Kremlin la 29 iunie, adică la cinci zile după ce luptătorii săi mercenari plecaseră în marş spre Moscova.

Nu se ştie unde se află în prezent Prigojin. Potrivit datelor de urmărire a zborurilor avionului său privat, acesta a zburat de mai multe ori între Moscova şi Sankt Petersburg, unde agenţiile de presă locale au raportat că l-au văzut pe liderul Wagner.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat săptămâna trecută reporterilor că înţelegerea în baza căreia Prigojin s-a mutat în Belarus "a rămas relevantă".

Se crede că mii de membri ai Wagner se află încă în tabăra grupului din zonele ocupate de Rusia în estul Ucrainei. Mai mulţi comandanţi au indicat în interviuri în această săptămână că nu intenţionează să semneze contracte cu Ministerul Apărării. Într-un interviu, un important comandant Wagner, cu indicativul Zombie, a afirmat că "toată lumea" din grup este împotriva înregistrării în armata regulată. "Ori sunt în Wagner cu luptătorii mei, ori mă relaxez cu plăcere acasă în faţa televizorului. Şi toată lumea gândeşte în acest fel", a declarat comandantul într-un interviu video publicat de un canal Telegram legat de Wagner.

Între timp, un oficial rus de rang înalt a declarat că Serghei Surovikin, un general important, care nu a mai fost văzut în public de la revolta Wagner, se "odihneşte". Andrei Kartapolov, şeful Comisiei de apărare din Duma de Stat, a declarat miercuri unui reporter rus că acesta "nu este disponibil în acest moment". Surovikin, despre care se ştie că are o relaţie apropiată cu Prigojin, ar fi fost interogat de forţele de securitate ruse, într-o locaţie nedezvăluită, din cauza legăturilor sale cu liderul Wagner, potrivit presei. Surovikin ar fi fost la curent cu planurile Wagner de a se revolta împotriva conducerii militare ruse.

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Rusia acuză NATO că revine la „schemele” din Războiul Rece. „Vom răspunde în timp util și în mod corespunzător”

Ultimul summit NATO a arătat că alianţa militară occidentală se întoarce la "schemele Războiului Rece", a declarat miercuri Ministerul rus de Externe, avertizând că Moscova este pregătită să răspundă la ameninţări prin utilizarea "tuturor mijloacelor".

Elon Musk lansează xAI, o nouă companie în domeniul inteligenţei artificiale

Elon Musk a anunţat miercuri lansarea unei noi companii axate pe inteligenţa artificială, un proiect încă misterios care ar urma să fie dezvăluit mai detaliat vineri, relatează AFP şi Reuters.

Zelenski a avertizat că Ucraina nu se va mulţumi cu un front "îngheţat" cu Rusia şi că vrea să recupereze toate teritoriile

Preşedintele ucrainean a explicat miercuri că vrea să "recupereze pământul" din Ucraina şi să "pedepsească toate crimele" comise de armata rusă de la începutul războiului, în urmă cu peste 500 de zile.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.