„Continui să cred că, din punct de vedere geopolitic, Europa are puţin de câştigat dintr-o divergenţă cu Statele Unite, dar datoria noastră este, înainte de toate, să ne apărăm interesele naţionale, iar atunci când nu suntem de acord, trebuie să spunem acest lucru”, a declarat ea pentru postul italian RAI.

„Şi de data aceasta, nu suntem de acord”, a adăugat ea, potrivit CNN.

Meloni, aflată în Arabia Saudită pentru a asigura aprovizionarea cu energie a Italiei, a spus că economia italiană resimte impactul războiului şi că guvernul său este hotărât să protejeze familiile şi companiile italiene.

Comentariile sale vin la doar câteva zile după ce Italia a blocat un avion american destinat Orientului Mijlociu să folosească o bază militară din Sicilia.

Citește și
Irlandezii nemulțumiți de scumpirea benzinei și motorinei au blocat singura rafinărie din țară. „Este ilogic”

Preşedintele american Donald Trump a criticat dur aliaţii europeni pentru că nu susţin războiul cu Iranul. La începutul acestei săptămâni, el a scris pe reţelele sociale că alte ţări ar trebui să îşi asume un rol mai mare în ceaa ce priveşte Strâmtoarea Ormuz, punct strategic esenţial pentru transportul de petrol, controlat de Teheran.

El a susţinut că, deoarece multe state europene depind mai mult de această rută pentru aprovizionarea cu petrol, ar trebui să contribuie şi ele la reluarea funcţionării acesteia.