Germania avertizează China să nu trimită arme Rusiei, altfel vor fi ”consecințe”: ”Acest lucru nu ar trebui să se întâmple”

62300878
Profimedia

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat că vor fi “consecinţe” în cazul în care China trimite arme în Rusia pentru războiul din Ucraina, dar este destul de optimist că Beijingul se va abţine de la a face acest lucru, relatează AP.

Scholz a făcut declaraţia în timpul unui interviu la CNN difuzat duminică, la două zile după ce cancelarul l-a întâlnit pe preşedintele american Joe Biden la Washington.

Oficiali americani au avertizat recent că China ar putea să înceapă să furnizeze arme şi muniţie Moscovei.

Înaintea deplasării sale, Scholz i-a cerut Beijingului să se abţină de la a trimite arme şi să îşi folosească influenţa pentru a presa Rusia să îşi retragă trupele din Ucraina.

Întrebat la CNN dacă îşi imaginează sancţionarea Chinei dacă această ţară ajută Rusia, Scholz a răspuns, potrivit News.ro: “Cred că ar fi consecinţe, dar acum suntem într-o etapă în care spunem clar că acest lucru nu ar trebui să se întâmple şi sunt relativ optimist că vom avea succes în acest caz, însă va trebui să urmărim situaţia şi să fim foarte, foarte precauţi”.

Olaf Scholz nu a dat detalii în privinţa eventualelor consecinţe. Germania este cea mai puternică economie a Europei şi China a fost în ultimii ani cel mai important partener comercial al său.

În Germania, duminică, Scholz a fost întrebat după ce cabinetul său s-a întâlnit cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, dacă a primit dovezi concrete din partea SUA că China ia în considerare livrarea de arme şi dacă ar sprijini eventualele sancţiunii împotriva Beiijingului.

“Suntem cu toţii de acord că nu trebuie să existe livrări de arme şi guvernul Chinez a spus că nu va livra arme. Asta este ceea ce cerem şi urmărim situaţia”, a spus cancelarul.

Von der Leyen a spus că în acest moment nu există dovezi în ceea ce priveşte livrarea de arme de către China Rusiei.

 

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62329231
Donald Trump și-a atacat colegii republicani ”imbecili” la marea reuniune a conservatorilor americani
Fostul preşedinte american Donald Trump a avertizat în weekend, că el este singurul candidat la preşedinţie capabil să salveze SUA de democraţii ”belicişti”, dar şi de ”fanatici şi imbecili” din propriul Partid Republican.  
62329223
Un fotbalist de 21 de ani a murit după ce i s-a făcut rău în timpul meciului. S-a prăbușit pe teren. VIDEO
Fundaşul formaţiei ivoriene Racing Abidjan, Moustapha Sylla, a murit, duminică, după i s-a făcut rău în timpul unui meci, a anunţat clubul său.  
62295011
Oficialul ucrainean care a prezis data invaziei spune când se va încheia războiul: „Bătălia decisivă va fi în primăvară”
Rusia va rămâne fără „resurse militare” pentru a-și atinge obiectivele de război în Ucraina până la sfârșitul primăverii, susține Kirilo Budanov, şeful SBU, serviciul de spionaj al armatei ucrainene.