Germania acordă Ucrainei un ajutor militar de 1,08 miliarde de dolari. Olanda le trimite două sisteme antiaeriene Patriot

62318511
Profimedia

Germania urmează să ofere Ucrainei un ajutor militar în valoare de 1,08 miliarde de dolari, a anunţat vineri ministrul german al Apărării Boris Pistorius, relatează CNN, potrivit News.ro.  

Noul ministru german al Apărării a făcut acest anunţ în marja reuniunii Grupului de Contact privind Ucraina de la baza americană Ramstein, în vestul Germaniei, a declarat la CNN un purtător de cuvânt al Ministerului german al Apărării.

Purtătorul de cuvânt german nu precizează, însă, în ce constau aceste ajutoare.

Berlinul nu a ajuns la un acord cu aliaţii din Occident ai Ucrainei, la această reuniune, în vederea trimiterii Kievului de tancuri de tip Leopard 2 şi a îndemnat Statele Unite să trimită, la rândul lor tancuri de tip M1 Abrams.

Presiunile asupra Germaniei să trimită tancuri grele Ucrainei sunt tot mai mari.

Frustrări ale unor state membre NATO faţă de Germania alimentează critici potrivit cărora Berlinul este mai încet în furnizarea de armament decât ceilalţi aliaţi din Occident ai Ucrainei.

Olanda trimite Ucrainei două sisteme antiaeriene de tip Patriot

Olanda urmează să trimită Ucrainei două sisteme de apărare antiaeriană de tip PATRIOT şi rachete, anunţă vineri într-un comunicat Ministerul olandez al Apărării, relatează CNN.

Aranjamente în vederea unei accelerări a acestor livrări au fost făcute vineri, în cadrul unei reuniuni a aliaţilor din Occident ai Ucrainei, la baza aeriană americană Ramstein, în vestul Germaniei, precizează în comunicat Ministerul olandez al Apărării.

Pentagonul a anunţat marţi că trupe ucrainene urmau să înceapă să fie formate în vederea folosirii sistemelor de tip Patriot la Fort Sill, în Oklahoma, unde Statele Unite desfăşoară propriile formări în operarea şi mentenanţa acestui sistem avansat de apărare antiaeriană.

Fort Sill este unua dintre cele patru instalaţii de bază de formare ale armatei americane şi găzduieşte şcoala de artilerie de campanie, care formează militari de peste un secol.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62318512
Avalanșă peste o autostradă din Tibet. Autoritățile anunță 28 de morți. VIDEO

Bilanţul unei avalanşe care a lovit săptămâna aceasta o şosea din munţii Tibetului (sud-vestul Chinei) a crescut la 28 de morţi, iar operaţiunile de căutare şi salvare sunt încheiate în prezent, a anunţat vineri agenţia de presă Xinhua, citată de AFP.

62318507
SUA desemnează grupul paramilitar Wagner drept organizaţie internaţională criminală

Statele Unite desemnează grupul paramilitar rus Wagner drept o organizaţie internaţională criminală, anunţă vineri Casa Albă, denunţând activităţile acestei miliţii în Ucraina.  

62299895
Kremlinul refuză să comenteze instalarea la Moscova a unor sisteme de apărare antiaeriană de tip Panţir S-1

Kremlinul a refuzat vineri să spună dacă Rusia se pregăteşte în vederea unor atacuri aeriene la Moscova, după ce pe reţele de socializare au fost difuzate imagini care surprind instalarea unor sisteme de apărare antiaeriană de tip Panţir S-1.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.