Funeralii după incendiul de la mall. Bărbat rămas fără soție și copii: ”Nu mai am nimic de pierdut”

61949919
Pro TV

Zi de doliu miercuri în Rusia, unde au avut loc funeraliile primelor victime ale incendiului izbucnit duminică într-un mall din oraşul Kemerovo (vestul Siberiei), soldat cu cel puţin 64 de morţi, între care 41 de copii, relatează AFP.

Focul a decimat o clasă de elevi şi familii întregi. Clasa a 5-a A din satul Treşciovski a pierdut jumătate dintre elevele sale în incendiu. Şase fete cu vârste cuprinse între 11 şi 12 ani, inclusiv două surori, şi-au pierdut viaţa în cinematograful căruia i-au fost închise uşile cu cheia şi unde veniseră să vadă filmul de animaţie "Peter Rabbit".

'Spune-i mamei că o iubesc!', i-a spus la telefon mătuşii sale micuţa Vika Pociankina, cu puţin timp înainte de a muri.

Nadejda Vostrikova a pierdut cinci fiinţe dragi ei în incendiul de la centrul comercial, locul unde mergeau multe familii duminica: fiica sa Aliona, de 23 de ani, nora Elena, de 30 de ani, şi cei trei nepoţi - Anna (7 ani), Artiom (5 ani), Roman (2 ani).

'Pentru micul Roman aceasta era prima ieşire la cinematograf. În acea zi, am avut sentimentul că ar fi mai bine să rămână acasă. Ar fi trebuit să-mi ascult instinctul', spune femeia devastată de durere, pentru cotidianul Moskovski Komsomoleţ.

Fiul ei, Igor Vostrikov, tatăl celor trei copii morţi şi soţul Elenei, a fost unul dintre cei mai virulenţi critici ai autorităţilor la mitingul de marţi din centrul oraşului Kemerovo. 'Nu am nimic de pierdut', a declarat el pentru televiziunea rusă.

În Kemerovo, oraş industrial de 500.000 de locuitori, unde clădirea mall-ului a ars duminică şi luni, mai multe sute de protestatari, inclusiv rude ale victimelor, s-au adunat în piaţa centrală pentru a-şi exprima furia pentru nepăsarea autorităţilor.

Viceguvernatorul regiunii, Serghei Tsiviliov, a îngenuncheat în faţa mulţimii, cerându-şi scuze, dar furia mulţimii îl viza pe guvernatorul Aman Tuleev (73 de ani), aflat la conducerea regiunii din 1997, căruia i-a fost cerută demisia.

Incendiul a provocat reacţii spontane de compasiune în toată Rusia şi, în unele cazuri, de furie din partea ruşilor, mulţi oameni fiind şocaţi de încălcările grave ale măsurilor de securitate care au dus la blocarea copiilor în sălile de cinema, închise cu cheia, în timp ce sistemul de alarmă nu a funcţionat.

Douăsprezece persoane urmau să fie înhumate miercuri la Kemerovo, potrivit media ruse. Printre acestea, o femeie care venise cu cei doi nepoţi ai ei, de opt şi zece ani, la cinematograf, potrivit agenţiei RIA Novosti.

'Toţi aceşti copii au murit din cauza corupţiei şi a impunităţii. Puterea este cea care i-a ucis', declară o participantă la o manifestaţie organizată marţi la Sankt Petersburg în semn de solidaritate cu victimele din Kemerovo. 'Incendii se întâmplă pretutindeni, dar numai la noi autorităţile sunt atât de indiferente', adaugă ea. O manifestaţie asemănătoare a avut loc şi la Moscova, potrivit AFP.

Potrivit ministrului situaţiilor de urgenţă, Vladimir Pucikov, recomandările de securitate făcute după o nouă inspecţie în 2016 nu au fost urmate, iar mall-ul a fost înregistrat drept o companie cu mai puţin de 100 de angajaţi pentru a se evita controalele prea frecvente.

Comitetul de Anchetă a declarat că a descoperit 'încălcări flagrante' ale regulilor de securitate, atât în construcţia, cât şi în funcţionarea centrului comercial, care era extrem de aglomerat duminică, mai ales că veniseră şi elevi din satele vecine la cinematograf. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
61949914
Aglomerație mare într-o benzinărie, după ce s-a oferit combustibil gratuit pentru primii 300 de șoferi

A fost aglomerație mare într-o benzinărie din Chișinău, după ce reprezentanții acesteia au anunțat că primii 300 de șoferi vor primi combustibil gratis.

61945571
Trump: Există o şansă ca liderul nord-coreean Kim Jong-Un să renunţe la arme nucleare

Preşedintele american Donald Trump, care şi-a dat acordul pentru un summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a scris miercuri pe Twitter că există în prezent 'o şansă bună' ca liderul nord-coreean să renunţe la arme nucleare, relatează AFP.

61949294
Imagini tulburătoare din apartamentul londonez în care 15 români erau ținuți ca sclavi de un conațional

Imaginile din apartamentul unde românul condamnat pentru sclavie în Anglia îi cazase pe cei 15 conaționali cărora le promisese locuri de muncă și condiții de viață decente în Londra sunt terifiante.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.