Franța, obligată să plătească despăgubiri morale către 7 români de etnie romă pe care i-a evacuat dintr-o tabără

62120568
AFP

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat joi Franţa pentru că nu a ţinut cont de consecinţele evacuării unei tabere de romi români în regiunea pariziană, în 2013, şi de situaţia particulară a persoanelor expulzate, relatează AFP.

 

Şapte români din comunitatea romă au sesizat în aprilie 2013 CEDO, braţul juridic al Consiliului Europei (CoE), în urma deciziei autorităţilor franceze de a evacua tabăra neautorizată în care se aflau de şase luni, la Courneuve, în regiunea pariziană, scrie AFP, citat de News.ro. 

În lipsa unor propuneri în vederea unor mutări, reclamanţii au plecat până la urmă să se instaleze provizoriu în altă tabără, fără caravanele lor care, susţin ei, au fost confiscate.

Circumstanţele evacuării cu forţa a acestei tabere şi condiţiile de trai ulterioare ale romilor ”nu constiuie un tratament inuman şi degradant”, au hotărât judecătorii CEDO, anunţă Curtea într-un comunicat.

Cu toate acestea, ”din cauza unui termen scurt între hotărârea prefecturii şi punerea acesteia în aplicare, nu a existat nicio examinare a consecinţelor expulzării şi situaţiei particulare a reclamanţilor”, precizează Curtea.

Ca atare, Franţa a încălcat articolul 8 - privind dreptul la respectarea vieţii private şi familiale şi a domiciliului - şi articolul 13 - privind dreptul la un recurs eficient - ale Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

CEDO subliniază că ”apartenenţa reclamanţilor la un grup defavorizat social şi nevoile lor specifice este necesar să fie luate în calcul în examinarea proporţionalităţii la care sunt obligate autorităţile naţionale”, ceea ce nu s-a întâmplat în acest dosar.
Franţa a fost condamnată de CEDO la plata sumei de 7.000 de euro fiecărui reclamant - reprezentând daune morale.

 

Articol recomandat de sport.ro
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Stadionul este gata! Are 18.500 de locuri, a costat 50 de milioane de euro și arată spectaculos
Citește și...
62124985
Cum vor arată călătoriile aeriene după criza Covid-19
Când statul Florida a început să adopte măsuri de distanțare socială și să închidă plajele la jumătatea lunii martie, ca răspuns la amenințarea Covid-19, artista din Miami, Nadia Bouzid, avea de pictat un mural în interiorul unui hotel din Cancun, scrie CNN.
62125259
Testul cu acuratețe de 100% în depistarea COVID-19, ce oferă rezultatul într-un timp record
Vești bune din Regatul Unit. Compania farmaceutică Roche a dezvoltat un test „cu specificitate înaltă” care ar avea o acuratețe de 100% în detectarea noului coronavirus.
62125257
Efectele dramatice ale pandemiei. Cum a ajuns o femeie să nască și apoi să meargă pe jos 160 km
Pandemia de coronavirus are efecte indirecte devastatoare în ţările sărace, dovadă fiind India, unde oamenii sunt nevoiți să apeleze la măsuri disperate pentru supraviețuire.