Filipine, devastată de taifun. Peste 200.000 de persoane au fost evacuate

×
Publicitate

O persoană a decedat după ce taifunul Kammuri a lovit marţi Filipine, provocând ploi torenţiale care au dus la întreruperea transportului aerian şi la închiderea instituţiilor guvernamentale din capitală.

Autorităţile locale au evacuat circa 225.000 de persoane înainte de sosirea taifunului Kammuri, denumit de localnici ''Tisoy'', care a pierdut din intensitate în timp ce înainta cu viteză spre regiunile centrale ale arhipelagului, relatează Agerpres.

Kammuri, cel de-al 20-lea taifun care a lovit Filipine anul acesta, a generat intensificări ale vântului de până la 150 de kilometri pe oră, 205 de kilometri pe oră la rafală, deteriorând locuinţe şi clădiri, doborând arbori şi panouri în regiunile urbane.

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a decedat electrocutat în timp ce încerca să-şi repare acoperişul locuinţei, a precizat, la un post local de radio, un responsabil din domeniul protecţiei civile al regiunii Bicol.

Circa 499 de curse aeriene au fost decalate, 100.000 de persoane fiind afectate de măsura închiderii preventive a tuturor celor patru terminale de pe aeroportul principal din Manila timp de 12 ore până marţi la ora 11:00 p.m.

În celelalte regiuni ale ţării care nu au fost afectate de intemperii, transportul aerian s-a desfăşurat în condiţii normale.

Imaginile publicate pe reţelele de socializare au înfăţişat valuri izbindu-se de diguri, ţigle luate de vânt de pe acoperişuri, copaci prăbuşiţi pe carosabil sau bătuţi de vântul puternic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei pentru managementul dezastrelor, Mark Timbal, măsurile preventive au minimizat efectele furtunii asupra oamenilor până la această oră.

„S-au înregistrat progrese importante la nivelul administraţiei locale în ceea ce priveşte managementul şi pregătirea în caz de dezastru", a declarat acesta pentru portul de ştiri ANC.

Autorităţile au avertizat asupra pericolului producerii unor valuri cu o înălţime de până la trei metri, precum şi inundaţii şi alunecări de teren provocate de vânturile puternice şi ploile torenţiale.

Instituţiile publice şi unităţile de învăţământ au fost închise în zona metropolitană din Manila, iar companiile de utilităţi au îndemnat populaţia să se înarmeze cu răbdare în eventualitatea unor pene de electricitate. Paza de coastă a sistat transportul comercial marin în regiunile afectate.

Guvernatorul provincial din regiunea Bicol, Al Francis Bichara, a precizat că este important să fie efectuată evacuarea obligatorie a zeci de mii de familii.

„Vântul este atât de puternic", a spus acesta.

Filipine găzduieşte Jocurile Asiei de Sud-Est până pe 11 decembrie, organizatorii fiind nevoiţi să decaleze mai multe evenimente printre care competiţii de surfing, caiac, windsurfing, polo, ambarcaţiuni, skateboard, canoe.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Coreea de Nord le-a cerut SUA să se decidă „ce fel de cadou” vor să primească de Crăciun

Coreea de Nord a subliniat marţi că se apropie de scadenţă termenul dat Statelor Unite ca până la sfârşitul anului să-şi schimbe „politicile ostile” faţă de Coreea de Nord şi să prezinte o nouă propunere în negocierile nucleare.

Iohannis participă la un dejun de lucru cu Trump şi mai mulţi lideri, la reuniunea NATO

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, marţi, la un dejun de lucru alături de preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii din Polonia, Estonia, Letonia, Lituania, Grecia, Bulgaria şi Marea Britanie, prezenţi la Londra la Summitul NATO.

Un miliardar îi va plăti despăgubiri de 58 de mil. $ unei angajate pe care a hărțuit-o sexual

Miliardarul grec Alkiviades "Alki" David a fost condamnat să plătească despăgubiri de 58 de milioane de dolari uneia dintre asistentele sale pe care a hărţuit-o sexual.

Recomandări
Sute de voluntari au amenajat o masă gigant în inima Bucureștiului. Scopul nobil pentru care se doboară un record mondial

Pregătirile pentru evenimentul care i-ar putea aduce Capitalei României un nou record mondial au ținut până târziu în noapte.

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.