Feribot scufundat aproape de Bali. Sunt cel puțin patru morți confirmați

62557132

Cel puțin patru persoane și-au pierdut viața și 38 sunt încă date dispărute, după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat miercuri seara în drum spre insula indoneziană Bali.

Tragedia a avut loc cu puțin înainte de miezul nopții, în timp ce ambarcațiunea se îndrepta spre nordul insulei Bali, după ce plecase din Banyuwangi, pe coasta estică a insulei Java.

Echipele de salvare continuă joi dimineața căutările pentru găsirea altor supraviețuitori, după ce au reușit să recupereze deja 23 de persoane din mare. Autoritățile indoneziene au pus accidentul pe seama condițiilor meteorologice nefavorabile, fără să precizeze dacă printre pasageri se aflau și cetățeni străini.

„Douăzeci și trei de persoane salvate, patru morți", a declarat pentru AFP Rama Samtama Putra, șeful poliției din orașul Banyuwangi, în estul insulei Java, de unde a plecat feribotul. Inițial, o agenție locală de salvare anunțase că 61 de persoane erau date dispărute.

Conform agenției de căutare și salvare din Surabaya, la bordul feribotului se aflau „53 de pasageri și 12 membri ai echipajului". Agenția a precizat că nava s-a scufundat în jurul orei locale 23:20 (15:20 GMT).

„Feribotul KMP Tunu Pratama Jaya (...) s-a scufundat la aproximativ 25 de minute după ce a ridicat ancora", a precizat agenția, adăugând că feribotul "transporta și 22 de vehicule, inclusiv 14 camioane".

Președintele indonezian Prabowo Subianto, aflat în vizită în Arabia Saudită, a ordonat desfășurarea imediată a ajutoarelor de urgență după ce a fost informat despre accident. Secretarul de cabinet Teddy Indra Wijaya a declarat joi într-un comunicat că feribotul s-a scufundat din cauza „vremii nefavorabile".

Cele patru persoane salvate au folosit o barcă de salvare de pe feribot și au fost găsite în mare joi dimineața. Echipele de salvare încearcă să verifice dacă numărul persoanelor aflate la bord corespunde cu lista declarată.

Operațiuni de salvare mobilizate urgent

O echipă de salvare și bărci de salvare au fost desfășurate imediat în zonă, iar o navă a fost apoi trimisă din Surabaya. Traversarea cu feribotul de la Java de Est la Bali durează aproximativ o oră și este făcută în mod obișnuit de localnici.

Accidentul de miercuri seara se înscrie într-o serie de tragedii maritime care au marcat Indonezia în ultimii ani. În martie, o ambarcațiune în care se aflau 16 persoane s-a răsturnat în largul faimoasei insule turistice Bali. O femeie australiană a murit și cel puțin o altă persoană a fost rănită.

În 2018, peste 150 de persoane au murit când un feribot s-a scufundat în lacul Toba, unul dintre cele mai adânci lacuri din lume, pe insula Sumatra. În 2022, un feribot care transporta peste 800 de persoane a eșuat în apele puțin adânci din provincia East Nusa Tenggara, în estul arhipelagului, și a rămas eșuat timp de două zile înainte de a fi eliberat. Nu au fost raportați răniți.

Accidentele maritime au loc în mod regulat în Indonezia, un arhipelag vast de aproximativ 17.000 de insule, parțial din cauza standardelor de siguranță scăzute.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62514977
Ungaria va oferi credite subvenţionate pentru cei care îşi cumpără prima locuinţă

Ungaria va oferi împrumuturi subvenţionate, cu o dobândă de 3%, pentru toţi cei care îşi cumpără prima locuinţă, indiferent de locul unde îşi achiziţionează proprietatea, a scris miercuri premierul Viktor Orban pe pagina sa de Facebook, transmite Reuters.

62557130
Ryanair își schimbă regulile privind bagajele de mână. Pasagerii vor putea urca la bord cu genți mai mari

Ryanair modifică regulile privind bagajele de mână. Pasagerii vor avea permisiunea de a urca la bord cu genți de dimensiuni mai mari, adaptându-se astfel cerințelor și confortului călătorilor.

 

 

 

 

 

62557125
Purtarea niqabului şi burqa în public, interzisă în Kazahstan, o ţară cu populaţie majoritar musulmană

Preşedintele kazah Qasym-Jomart Toqaev a promulgat la începutul acestei săptămâni o lege care interzice purtarea în public a unor haine care acoperă faţa - de exemplu burqa şi niqabul.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.