Jurnalista care a protestat anti-război la o televiziune controlată de Kremlin riscă până la 10 ani de închisoare

×
Publicitate

Marina Ovsiannikova a pătruns pe neaşteptate, luni, în timpul celui mai urmărit buletin de ştiri televizat din Rusia cu o pancartă denunţând ofensiva militară din Ucraina. La scurt timp a fost arestată.

 

Vezi aici ultimele informații despre Războiul din Ucraina | LIVE UPDATE

 

Gestul Marinei Ovsiannikova făcut în timpul celui mai urmărit buletin de ştiri televizat din Rusia a devenit viral. Însă, la scurt timp după acest eveniment, Marina Ovsiannikova a fost arestată şi dusă la poliţie.

Femeia, care este una dintre producătoarele televiziunii Channel One, controlată de Kremlin, riscă acum până la 10 ani de închisoare, a declarat un avocat rus, potrivit Al Jazeera.

Ivan Zhdanov, un avocat cu sediul la Moscova care lucrează pentru Fondul pentru combaterea corupției al lui Alexey Navalnîi, a scris marți pe Twitter că Ovsiannikova ar putea fi acuzată de crearea unui "raport fals despre un act de terorism".

Maria Ovsyannikova, editor Russia One: „Ce se întâmplă acum în Ucraina e o crimă, Rusia este statul agresor, iar responsabilitatea pentru această agresiune este pe conştiinţa unui singur om. Acest om este Vladimir Putin. Tatăl meu e ucrainean, mama e rusoaică. Şi niciodată nu au fost duşmani.
Mergeţi la proteste şi nu vă temeţi! Nu ne pot aresta pe toţi!”

 

„Nu credeți în propagandă. Aici vă mint”

„Dacă, de fapt, o vor încarcera, fapta ei va rămâne cu siguranță în istorie", a scris Zhdanov.

"Nu știu ce se va întâmpla cu mine mai departe. Avocatul meu mi-a spus că s-ar putea să risc o perioadă de închisoare de la 5 la 10 ani, conform codului penal. Nu regret ce am făcut", a scris ea pe Twitter.

Ovsiannikova a desfășurat afișul pe care scria „Fără război. Opriți războiul. Nu credeți în propagandă. Aici vă mint”, în timpul unei emisiuni în direct despre măsurile luate de Rusia pentru a contracara sancțiunile occidentale.

Înainte de a face acest lucru, ea a înregistrat un videoclip în care a spus că „Ceea ce se întâmplă în Ucraina este o crimă. Responsabilitatea pentru această agresiune revine unui singur om: Vladimir Putin”.

Mulți ruși pleacă deja din țară

Chiar dacă majoritatea rețelelor de socializare au fost blocate în Rusia, pe Telegram răzbat reacții de indignare ale rușilor referitoare la situația din țară. Mulți dintre cei care n-au curajul să protesteze preferă să părăsească Rusia, apelând la puținele căi de ieșire: cu trenul spre Finlanda ori cu avionul spre Turcia.
Două rusoaice aveau un site de lifestyle, care însă le-a fost închis în urmă cu o săptămână.
Speriate de ce ar putea urma, s-au refugiat în Antalya.

Tanya Simakova, editor, 'The Village' website: „Toată lumea este înfricoşată de Putin. Mă simt disperată. Îl urăsc aşa de mult, n-am cuvinte s-o exprim.”


Dominic Waghorn, corespondent Sky News: „Am întâlnit o familie de ruşi la o agenţie imobiliară. Au fugit din Rusia, dar au spus rudelor şi prietenilor că pleacă în vacanţă. Vor însă să-şi cumpere o locuinţă aici, în Antalya, n-au de gând să se mai întoarcă în Rusia. Nu sunt activişti ori jurnalişti, bărbatul e negustor de peşte, dar se simţeau atât de ameninţaţi încât nu vor să vorbească în faţa camerei.”

'Victoria', rusoaică aflată în exil:  „Când ies din casă nu mă simt în largul meu, pentru că sunt rusoaică, am paşaport rusesc. Mulţi oameni nu înţeleg că nu poporul rus a declarat războiul.”

„Am sentimentul că nu mai am dreptul să zâmbesc.” spue o altă femeie.

În acelaşi timp, de peste 10 zile, trenurile care leagă Rusia de Finlanda sunt ticsite.

Olga: „Nu putem sta pur şi simplu şi aştepta, ne temem că drepturile ne vor fi şi mai îngrădite, iar graniţele se vor închide complet. Ce se întâmpla în Rusia este înfricoşător. Vreau să stau departe de toate astea. Nu îl susţinem pe preşedintele Putin! Nu vrem război!”

Fondul Monetar Internaţional a avertizat că este posibil ca Rusia să nu-şi poată îndeplini angajamentele externe din cauza sancţiunilor. Guvernul rus are de achitat miercuri 117 milioane de dolari pentru două dintre obligaţiunile denominate în dolari.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Șapte morți în bombardamentele rusești asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei

Cel puţin şapte persoane au murit în timpul bombardamentelor ruseşti din ultimele ore asupra regiunii Harkov, din nord-estul Ucrainei, una dintre cele mai afectate de atacuri de când Rusia a invadat Ucraina la 24 februarie, transmite marţi EFE.

Consilier Zelenski: Suntem la o răscruce. Fie vom avea un acord, fie rușii vor avea o nouă ofensivă

Un consilier al președintelui ucrainean Volodimr Zelenski a declarat marți că războiul din Ucraina se află la o răscruce care ar putea duce fie la un acord în cadrul discuțiilor cu Rusia, fie la o nouă ofensivă rusă, scrie The Guardian.

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia merg la Kiev cu trenul și se întâlnesc cu Zelenski. Sunt primii lideri UE pe front

Premierii din Cehia, Polonia și Slovenia se duc la Kiev cu trenul pentru a se întâlni cu președintele Volodimir Zelenski, devenind astfel primii lideri UE care se deplasează pe frontul ucrainean.  

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.