Europa se îndreaptă spre o carantină totală. Tot mai multe țări iau măsuri dure pentru a evita colapsul spitalelor

×
Publicitate

De la al doilea blocaj național în Franța, Anglia şi Belgia şi până la „închiderea parţială” din Germania sau Austria, statele europene iau măsuri aspre ca să evite colapsul spitalelor.

După un record naţional de 32 de mii de noi infectări şi Italia este pe punctul de a reveni la carantină totală.

O veste bună primim, în schimb, din Australia, care a raportat zero cazuri de transmitere locală, pentru prima oară după 5 luni.

În ziua în care Marea Britanie a depășit pragul de 1 milion de bolnavi, premierul Boris Johnson a anunțat inevitabilul: Anglia intră, din nou, în carantină totală, de joi.

Boris Johnson, premierul britanic: "Chiar dacă aş putea dubla peste noapte capacitatea spitalelor, tot n-ar fi de-ajuns, pentru că virusul se răspândeşte mult mai rapid decât putem noi măcar concepe extinderea spitalelor. Nu avem alternativă. Staţi acasă, protejaţi sistemul medical şi salvaţi vieţi!"

Englezii mai pot ieși doar dacă merg la medic sau după alimente. Se închid şi bisericile, dar rămân deschise școlile și universitățile.

Austria va introduce o formă mai puţin restrictiva de carantină, până la sfârşitul lunii. Se închid restaurantele, barurile, spaţiile de distracţie, iar cei care pot trebuie să lucreze de acasă. Vor funcționa, în schimb, toate magazinele.

Guvernul portughez aplică o măsură simimlară, din 4 noiembrie. Sunt vizați aproximativ 70% dintre locuitorii țării, adică cei din regiunile cu focare majore.

Antonio Costa, prim-ministru Portugalia: "Nu le mai putem cere oamenilor să se baricadeze complet în case. Cunoaştem impactul psihologic, emoţional şi economic asupra locurilor de muncă, asupra dezvoltării copiilor şi a bătrânilor din aziluri. Mesajul meu este acesta: staţi cât mai mult posibil în case şi, când ieşiţi, respectaţi toate măsurile de siguranţă!"

Nici grecii nu sunt cruțați de acest al doilea val al pandemiei.

Kyriakos Mitsotakis, premier Grecia: "Speram să nu fiu nevoit să spun asta. Dar nu pot închide ochii în faţa realităţii dure. Ne vom concentra pe cele două mari surse de infectare: distracţia şi circulaţia oamenilor. Suspendăm activitatea restaurantelor, cu excepţia livrărilor. Baruri, cafenele, cinematografe, muzee, teatre, săli de sport se închid. Rămân deschise magazinele, producţia şi şcolile."

Concluzia este evidentă: continentul se închide încet-încet. Experţii privesc cu scepticism speranţele guvernanţilor europeni că noua carantină se va limita la câteva săptămâni.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
FOTO Fosta parteneră a lui Dele Alli, acuzată la câteva luni după ce a pozat topless: ”Te-a păcălit Photoshop-ul în poza asta”
Citește și...
Câți oameni ar fi murit, de fapt, din cauza COVID-19 în Iran. "O cifră de cel puţin trei ori mai mare"

Bilanţul deceselor cauzate de coronavirus în Iran a atins un record de 434 duminică, a anunţat Ministerul Sănătăţii, dar şeful unei instituţii medicale de top a spus că numărul real este de cel puţin trei ori mai mare decât cel oficial.

Italia, la un pas de nou "lockdown". Autoritățile anunță date "îngrozitoare" legate de infectările cu COVID-19

Ministrul italian al sănătăţii a declarat duminica aceasta că noile date privind contaminările cu noul tip de coronavirus sunt "îngrozitoare" şi să Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe.

Israel a început testele pe oameni pentru vaccinul împotriva COVID-19

Israelul a demarat duminică testele pe oameni pentru vaccinul său împotriva COVID-19, care, dacă studiile vor avea succes, ar putea fi gata pentru utilizarea de către publicul larg până la finalul verii viitoare, informează Reuters, citat de Agerpres. 

Recomandări
Dezvăluiri în premieră. Câți angajați avea Securitatea, situația pe județe. Cifrele care arată paranoia lui Nicolae Ceaușescu

În toamna anului 1988, în timp ce România era sufocată de penuria alimentară şi de izolarea internaţională, aparatul de represiune al regimului comunist atingea apogeul organizatoric. 

Surse: Grindeanu i-a propus lui Bolojan o înțelegere anti-AUR. Răspunsul PNL. PSD vrea doar guvern din care să facă parte

Sorin Grindeanu i-ar fi propus lui Ilie Bolojan o înțelegere temporară prin care PSD și PNL să nu permită trecerea proiectelor AUR, dar liberalul ar fi refuzat, susțin surse social-democrate. De asemenea, PSD vrea doar un guvern din care să facă parte. 

Românii au strâns 250 de miliarde de lei în Pilonul 2. Noul instrument care îți explică ce se întâmplă cu banii pentru pensie

8,5 milioane de români au un cont de pensie privată obligatorie - pilonul 2. Banii acumulați, cu tot cu câștig, au ajuns la 250 de miliarde de lei.