Euractiv: Cel mai probabil, Uniunea Europeană îi va refuza Ucrainei cererea de ”aderare rapidă”

62244680
Getty

Liderii Uniunii Europene urmează să promite sprijin Ucrainei, dar este posibil să nu ofere acestei țări aderarea rapidă la UE la summit-ul informal de la Paris, care are loc joi (10 martie), potrivit unui proiect de declarație consultat de EURACTIV.  

„Războiul de agresiune al Rusiei constituie o schimbare tectonică în istoria europeană”, se arată în proiectul principalei declarații de la Versailles a liderilor UE, pregătit pentru summit.

În urmă cu zece zile, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a înaintat o cerere oficială, să i se permită țării sale să obțină calitatea de membru ”imediat”, printr-o procedură specială rapidă, deoarece se apără de o invazie rusă.

Ucraina și-a semnat acordul de asociere cu UE după ce protestele de stradă în masă din 2014 l-au răsturnat pe președintele susținut de Rusia, Viktor Ianukovici, care a încercat să reînvie legăturile mai strânse cu Moscova și să pună capăt apropierii țării sale de UE.

Consiliul European a cerut Comisiei Europene să pregătească așa-numitul „aviz”, cu privire la disponibilitatea țării de a începe negocierile.

O declarație separată cu privire la agresiunea rusă împotriva Ucrainei, totuși, va atenua așteptările Kievului pentru un statut de candidat la UE.

Cea mai recentă versiune menționează că „Ucraina aparține familiei noastre europene”, un pas înainte față de versiunile anterioare, însă nu se încadrează în ”angajamentele substanțiale” privind statutul de candidat - mai notează Euroactiv.

„În așteptarea acestui lucru și fără întârziere, ne vom consolida în continuare legăturile și ne vom aprofunda parteneriatul”, se pregătesc să spună liderii UE, conform proiectului.

În ajunul summit-ului, ambasadorii UE nu au reușit să cadă de acord cu privire la formularea declarației - o divizare între cei care doresc un limbaj mai ambițios cu privire la șansele țării și cei care opun o rezistență ”vest-europeană” la asta.

Danemarca și Țările de Jos (Olanda) sunt în prezent printre cele mai puternice voci care se opun unui astfel de pas.

Bulgaria, Croația, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia au luat deja o poziție, favorizând o perspectivă de aderare imediată a Ucrainei.

Deși liderii UE vor oferi cuvinte de sprijin puternic Ucrainei, pentru a clarifica faptul că viitorul acesteia revine UE, în loc de aderare, aceștia sunt pregătiți să discute despre stimularea legăturilor Kievului cu piața unică a UE și cu rețeaua energetică a Europei, sub umbrela unor idei pentru un parteneriat consolidat sau de „Asociație plus plus”, a declarat un înalt oficial al UE, reporterilor, înainte de summit.

Orice poziție oficială sau declarație care menționează articolul 49 (referitor la extinderea UE) în legătură cu Ucraina ar fi „o punte prea departe”, a spus oficialul.

„Este puțin probabil ca liderii să ofere Ucrainei statutul de candidat, este mai probabil să existe mai multă cooperare în cadrul acordului de asociere”, a declarat reporterilor un al doilea oficial al UE.

„A oferi mai mult ar fi imposibil acum, deoarece aceasta este o țară care în prezent este cuprinsă de război, parțial sub ocupație rusă, și poate la un moment dat chiar complet sub ocupație”, a spus oficialul.

Ei au mai spus că, în ciuda presiunilor din partea țărilor est-europene, acordarea Ucrainei oricărui acces rapid la bloc ar putea crea probleme din partea altor solicitanți, precum Georgia sau Moldova – care nici măcar nu sunt menționate în proiectul de declarație, deși ambele au aplicat la scurt timp după Kiev – precum și cei deja aflați în ”sala de așteptare”, precum Macedonia de Nord, Albania, Muntenegru sau Serbia.

Unii diplomați europeni, totuși, notează faptul că oferirea statutului de candidat UE Ucrainei ar oferi o „perspectivă europeană” clară, dând țării speranța de a lupta împotriva agresiunii ruse, fără a-și lua angajamente ferme de a accepta Ucraina în viitor.

„Să nu fim prea dogmatici, Turcia are statut de candidat de mai bine de două decenii și nu este deloc aproape de aderare, așa că despre ce vorbim aici”, a declarat un diplomat UE pentru EURACTIV.

„Toată lumea știe foarte bine că procesul de aderare cu drepturi depline ar putea dura o veșnicie, așa că nouă nu ne-ar dăuna în niciun fel, dar ar însemna totul pentru o țară care este pe punctul să piardă totul”, a adăugat diplomatul.

 

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62246621
Zelenski: Vom reconstrui Ucraina. Nu va rămâne nicio urmă a invaziei rusești

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat recent că Ucraina va fi reconstruită în totalitate, după ce se va încheia invazia armatei ruse pe teritoriul său.

62240929
Macron și Scholz, discuție prin telefon cu Putin: Soluția trebuie să vină prin negocieri

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au purtat joi o discuţie telefonică cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-au cerut o încetare imediată a focului în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental german.

62247157
Thailanda propune miilor de turişti ruşi blocaţi pe teritoriul său să plătească în criptomonede

Autorităţile din Thailanda au propus ca mii de turişti afectaţi de sancţiunile impuse pentru invazia din Ucraina să poată plăti în criptomonede şi prin sistemul de plată chinez Unionpay, similar Mastercard sau Visa, relatează joi EFE, scrie Agerpres. 

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.