Episcopul Emanuel Shaleta a pledat nevinovat față de cele 17 capete de acuzare, în timpul audierii din instanță, luni, în California. Mulți dintre susținătorii săi au fost prezenți.

Shaleta este acuzat că a delapidat 270.000 de dolari din Catedrala Catolică Caldeeană Sfântul Petru din El Cajon, potrivit AP.

Prins când încerca să fugă din țară

Episcopul a fost reținut pe 5 martie la Aeroportul Internațional din San Diego, încercând să părăsească țara, și încarcerat, a anunțat biroul șerifului din județul San Diego. Potrivit acestuia, intervenția a venit după ce cineva din biserica lui Shaleta a furnizat o declarație și documentație „care indicau posibila delapidare din partea bisericii”.

Judecătorul a stabilit o cauțiune de 125.000 de dolari. Procurorul Joel Madero a spus că Shaleta reprezintă un risc de fugă, însă avocatul său a explicat că plecarea era planificată anterior.

Citește și
Robert Fico, aliatul lui Viktor Orban, se teme că va pierde puterea în Slovacia. Cum vrea să schimbe regulile votului

Într-o recentă slujbă, Shaleta s-a adresat enoriașilor referitor la acuzațiile care i se aduc, afirmând că nu a folosit niciun ban al bisericii în mod abuziv.

„Dimpotrivă, am făcut tot posibilul pentru a păstra și administra corect donațiile bisericii”, a spus el la acel moment.

Avocata lui Shaleta, Sharon Appelbaum, a declarat că intenționează să demonstreze că acuzațiile sunt false. Preoții Eparhiei Catolice Caldee a Sfântului Petru Apostolul au emis o declarație în semn de solidaritate cu Shaleta.

Procurorul Madero a explicat că acuzațiile împotriva lui Shaleta sunt legate de plăți lunare de chirie de peste 30.000 de dolari de la un chiriaș al sălii sociale a bisericii, care ar fi dispărut. El a mai spus că au existat discrepanțe în contabilitatea bisericii, iar Shaleta „a oferit explicații complet nerezonabile despre destinația banilor” și nu a putut dovedi unde au ajuns aceștia.

Papa Leo a acceptat demisia episcopului

Vaticanul a anunțat marți, în buletinul său zilnic, că Papa Leo a acceptat demisia lui Shaleta conform Codului de drept canonic pentru bisericile de rit estic, care permite papei să aprobe demisia unui episcop care solicită să se retragă.

De fapt, Papa a acceptat demisia încă din februarie, când Shaleta a prezentat-o, însă anunțul a fost făcut abia marți, conform ambasadei Vaticanului din Washington. Sfântul Scaun pare să fi așteptat pentru a nu influența ancheta poliției.

Leo a numit pe episcopul Saad Hanna Sirop ca administrator temporar.

Shaleta, în vârstă de 69 de ani, a fost ordonat preot al Bisericii Catolice Caldee în Detroit în 1984. A fost numit în filiala San Diego a Bisericii Catolice de rit estic din SUA în 2017.