Zelenski recunoaşte o situaţie „extrem de dificilă” în mai multe puncte ale frontului

62426416
Agerpres

Preşedintele Volodimir Zelenski a recunoscut luni că armata ucraineană se confruntă cu o situaţie „extrem de dificilă” în faţa forţelor ruseşti care, în opinia sa, profită de întârzierile occidentalilor în furnizarea ajutorului lor militar, notează AFP.

„Situaţia este extrem de dificilă în mai multe puncte de pe linia frontului, unde trupele ruseşti au concentrat rezerve maxime. Acestea profită de întârzierea ajutorului acordat Ucrainei”, a spus Zelenski în mesajul său zilnic, adăugând că ţara sa nu are artilerie şi are nevoie de apărare antiaeriană pentru prima linie a frontului la fel de mult ca şi de arme cu rază mai lungă de acţiune.

Armata rusă este în ofensivă pe frontul de sud, potrivit Kievului

Armata ucraineană a raportat luni tiruri intense din partea trupelor ruse în apropiere de Robotine, un sat din regiunea Zaporojie, în sudul Ucrainei, localitate asupra căreia trupele ucrainene au preluat controlul în contraofensiva din vara trecută, relatează AFP.

„Inamicul a condus 10 tentative nereuşite de atac asupra poziţiilor forţelor de apărare (ucrainene) în zona Robotine. Aici, situaţia este schimbătoare, inamicul recurge la tiruri susţinute”, a indicat Dmitro Lihovii, purtător de cuvânt militar ucrainean pentru acel sector de front.

Acesta mai afirmă că armata ucraineană a respins atacuri efectuate „cu un număr important de vehicule blindate”, dar ruşii au început să atace cu „grupuri mici de asalt şi mai multe vehicule blindate”, precum şi cu aviaţia care „operează activ”.

„Aceste tentative de acţiuni ofensive sunt stopate, inamicii sunt eliminaţi în jurul Robotine”, susţine în acest timp generalul Oleksandr Tarnavski, comandantul ucrainean responsabil pentru acel sector de front.

Canalul de Telegram „DeepState”, apropiat armatei ucrainene, a anunţat duminică seară că trupele ruse au reuşit au străpungă apărarea ucraineană la Verbove, localitate situată la câţiva kilometri est de Robotine. Potrivit blogului militar rus Rîbar, trupele ruse ar fi pătruns în partea de sud a localităţii Robotine.

Această localitate a fost recuperată de armata ucraineană în luna august, acţiune prezentată atunci de Kiev ca un succes major al contraofensivei ucrainene care în cele din urmă s-a încheiat fără câştiguri teritoriale majore.

Noile acţiuni ofensive ruse pe frontul din sudul Ucrainei au început în weekend, în timp ce trupele ruse preluau controlul asupra oraşului Avdiivka, la circa 150 de kilometri nord-est de Robotine, după patru luni de asediu asupra oraşului.

În sectorul de front Avdiivka, „ruşii se regrupează, şi-au atins obiectivele tactice” şi „transferă probabil unităţi (de la Avdiivka) spre alte sectoare” ale frontului, a mai menţionat purtătorul de cuvânt militar ucrainean Dmitro Lihovii.

De partea sa, Ministerul rus al Apărării a susţinut în raportul său zilnic despre evoluţia frontului ucrainean că trupele sale au „eliberat complet cocseria de la Avdiivka”, ce mărgineşte partea de nord a oraşului pe o suprafaţă de 340 de hectare şi care a fost ultima poziţie fortificată a trupelor ucrainene înaintea retragerii lor de pe acel sector al frontului.

Armata rusă a ocupat poziţii mai avantajoase pe frontul din regiunea Doneţk, mai afirmă ministerul rus, fără a face totuşi referire la zona Robotine.

În acest timp, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat o brigadă care apără regiunea Kupiansk, pe frontul de nord-est, unde trupele ruse sunt de asemenea în ofensivă de mai multe luni. Potrivit unui comunicat al preşedinţiei, Zelenski a abordat acolo „furnizarea de echipamente, muniţii şi alte elemente urgente unităţilor” militare ucrainene, în contextul în care armata ucraineană se confruntă cu o criză acută de arme şi muniţii.

Noul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a afirmat luni că antiaeriana ucraineană a doborât două avioane de luptă ruseşti Suhoi SU-34 şi Suhoi SU-35, „care atacau poziţiile noastre cu bombe ghidate”.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62427078
Imagini impresionante surprinse în Moscova. Oamenii continuă să-l omagieze pe Navalnîi. "Am plâns non-stop" | FOTO

Zeci de ruşi au continuat, luni, să depună flori la un monument din Moscova pentru a omagia memoria opozantului Aleksei Navalnîi, în ciuda sutelor de arestări efectuate de autorități în zilele precedente.

62427076
Ungaria dă o palmă Rusiei. Decizia, pe placul UE, dar Budapesta o regretă: „Este una greșită”

După numeroase contre pe care i le-a pus Uniunii Europene în privința sancțiunilor anti-Rusia, Ungaria a venit cu o veste pozitivă pentru Bruxelles.

62425101
Reuters: SUA propun Consiliului de Securitate al ONU să se opună asaltului de la Rafah

Statele Unite au propus un proiect alternativ de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU care solicită o încetare temporară a focului în războiul dintre Israel şi Hamas şi se opune unei ofensive terestre israeliene majore în Rafah, în sudul Gazei.

 

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Călin Georgescu, a patra zi la DIICOT pentru percheziții informatice în dosarul fraudei de 1,1 milioane de euro

Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a ajuns vineri dimineaţa la sediul DIICOT, unde continuă pentru a patra zi percheziţiile informatice asupra dispozitivelor electronice ridicate de la vila familiei din Mogoşoaia.

Avion carat otopeni
Un avion de pasageri a traversat Capitala pe roți, escortat de mașini cu girofar. Unde va fi amplasat mastodontul

Un avion a plecat în noaptea de joi spre vineri de pe Aeroportul Otopeni pe șosea, escortat de mașini cu girofar.