Departamentul pentru Sănătate și Servicii Umane din Michigan a precizat că ambele victime sufereau de afecțiuni preexistente, care ar fi putut fi agravate de boala intestinală și de deshidratarea provocată de infecție. Autoritățile au transmis că nu vor face publice alte informații despre cele două cazuri, scrie AP.
Cyclospora este un parazit microscopic, de formă sferică, care provoacă frecvent diaree apoasă, potrivit Centrului pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) din SUA. Focarele apar, de regulă, la sfârșitul primăverii și pe parcursul verii.
Potrivit CDC, boala cauzată de acest parazit, numită ciclosporiază, este rareori fatală. Parazitul infectează intestinul și se transmite prin materii fecale. În trecut, oamenii s-au infectat după consumul de fructe sau legume irigate cu apă contaminată cu materii fecale.
O bacterie rară
Ciclosporiaza este mai puțin frecventă decât alte boli transmise prin alimente, precum salmoneloza sau infecțiile cu E. coli. Multe cazuri nu sunt niciodată asociate cu un aliment sau o sursă precisă de contaminare, iar timp de mulți ani au fost raportate puține focare de Cyclospora în Statele Unite. Numărul cazurilor a început însă să crească în urmă cu aproximativ un deceniu, cu un vârf semnificativ în 2018 și 2019.
Până acum, anul 2019 a înregistrat cel mai mare număr de cazuri raportate de ciclosporiază în SUA, aproximativ 4.700.
În prezent, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor afirmă că are cunoștință de peste 18.000 de cazuri confirmate sau suspecte în actualul val de îmbolnăviri. Totuși, datele CDC pot avea întârzieri față de raportările statelor, care indică faptul că numărul total al cazurilor depășește 20.000 la nivel național.
Autoritățile federale din domeniul sănătății au identificat salata verde importată din Mexic și servită în restaurantele Taco Bell din nouă state americane drept una dintre sursele focarului extins. Până la sfârșitul lunii iulie, 1.947 de cazuri fuseseră asociate cu acest produs, iar cel puțin 98 de persoane au necesitat spitalizare, potrivit CDC.
Agenția a precizat că investigația este în desfășurare și că alte mărci, restaurante, comercianți sau lanțuri de distribuție ar putea fi, de asemenea, implicate în răspândirea focarului.