Dosar: 190 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști. O parte au participat la masacrul din 7 octombrie

onu gaza
Imago

Aproape 200 de angajați ai ONU din Gaza sunt teroriști Hamas sau ai Jihadului Islamic, iar o parte dintre ei au participat la masacrul de pe 7 octombrie, când au ucis sau răpit oameni, arată un dosar al serviciilor de informații israeliene.

Dosarul serviciilor de informaţii israeliene care a determinat o serie de ţări să oprească fondurile pentru agenţia ONU de ajutorare a palestinienilor (UNRWA) include acuzaţii potrivit cărora unii membri ai personalului au luat parte la răpiri şi omoruri în timpul raidului din 7 octombrie din Israel, care a declanşat războiul din Gaza.

Dosarul de şase pagini, consultat de Reuters, susţine că în jur de 190 de angajaţi ai UNRWA, inclusiv profesori, erau în acelaşi timp militanţi ai Hamas sau ai Jihadului Islamic. Dosarul conţine numele şi fotografiile a 11 dintre aceştia.

La rândul lor, palestinienii au acuzat Israelul că a falsificat informaţiile pentru a păta reputaţia UNRWA. În ceea ce o priveşte, instituţia ONU a anunţat că a concediat deja unii angajaţi şi că investighează acuzaţiile.

Unul dintre cei 11 palestinieni identificaţi, care au şi fotografii în dosarul serviciilor secrete israeliene, este un consilier şcolar acuzat că a oferit asistenţă - nespecificată - fiului său pentru răpirea unei femei în timpul infiltrării Hamas din 7 octombrie 2023, când Israelul spune că 1.200 de persoane au fost ucise şi 253 răpite.

Citește și
hamas
Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

Un altul, un asistent social al UNRWA, este acuzat de implicare - nespecificată - în transferul în Gaza a cadavrului unui soldat israelian ucis şi de coordonarea mişcărilor camioanelor folosite de atacatori şi a livrărilor de arme.

Hamas folosește rețeaua ONU pentru infrastructura sa teroristă

Un al treilea palestinian din dosar este acuzat că a luat parte la un raid în satul israelian de frontieră Beeri, unde 10 la sută dintre locuitori au fost ucişi.

Un al patrulea palestinian este acuzat că a participat la un atac la Reim, locul unde a fost invadată atât o bază militară, cât şi petrecerea de la festivalul unde au murit peste 360 de participanţi.

"Pe baza informaţiilor strânse, a documentelor şi a cărţilor de identitate confiscate în timpul luptelor, este acum posibil să se semnaleze aproximativ 190 de agenţi terorişti Hamas şi ai PIJ (Jihadul Islamic Palestinian) care servesc ca angajaţi ai UNRWA", se arată în dosarul redactat în limba ebraică.

Acesta acuză Hamas de "desfăşurarea metodică şi deliberată a infrastructurii sale teroriste într-o gamă largă de facilităţi şi instalaţii ale ONU", inclusiv în şcoli. Hamas neagă acest lucru.

Doi dintre presupuşii agenţi Hamas citaţi în dosar sunt descrişi ca fiind "eliminaţi" sau ucişi de forţele israeliene. Un al 12-lea palestinian, al cărui nume şi fotografie sunt furnizate, nu ar fi membru al niciunei facţiuni, dar s-ar fi infiltrat în Israel la 7 octombrie.

Pe lista celor 12 bărbaţi se mai află un profesor UNRWA acuzat că s-a înarmat cu o rachetă antitanc, un alt profesor acuzat că a filmat un ostatic şi directorul unui magazin dintr-o şcoală UNRWA acuzat că a deschis o cameră de război pentru Jihadul Islamic.

Dosarul a fost arătat agenţiei Reuters de o sursă care nu poate fi identificată după nume sau naţionalitate. Sursa a declarat că acesta a fost întocmit de serviciile secrete israeliene şi împărtăşit cu Statele Unite, care vineri au suspendat finanţarea UNRWA.

Întrebată în legătură cu dosarul, o purtătoare de cuvânt a UNRWA a declarat că nu poate comenta din cauza anchetei în curs pe care o desfăşoară Naţiunile Unite.

Mai mult de 10 ţări, inclusiv donatori importanţi, precum Statele Unite şi Germania, dar şi România, au întrerupt finanţarea agenţiei, ceea ce este o problemă uriaşă pentru o organizaţie la care mai mult de jumătate din cei 2,3 milioane de palestinieni din Gaza apelează pentru asistenţă zilnică şi care a fost deja greu încercată de războiul Israelului împotriva Hamas din enclavă.

Luni, UNRWA a declarat că nu va putea continua operaţiunile din Gaza şi din întreaga regiune după sfârşitul lunii februarie, dacă nu va fi reluată finanţarea.

UNRWA, înființată în 1948 pentru palestinieni

UNRWA a fost înfiinţată pentru refugiaţii din războiul din 1948, de la înfiinţarea Israelului, din ceea ce fusese Palestina, care fusese controlată de Marea Britanie. De asemenea, agenţia se ocupă de milioane de urmaşi ai refugiaţilor originali din teritoriile palestiniene şi din străinătate. UNRWA are 13.000 de angajaţi în Gaza.

Israelul acuză de mult timp UNRWA că perpetuează conflictul prin descurajarea reinstalării refugiaţilor şi a afirmat uneori că personalul agenţiei a participat la atacuri armate împotriva sa.
UNRWA neagă orice greşeală, descriindu-şi rolul ca fiind doar de ajutorare.

Peste 26.000 de persoane au fost ucise în campania militară a Israelului împotriva Hamas în Gaza, a anunţat Ministerul Sănătăţii din enclavă. În condiţiile în care fluxurile de ajutoare, cum ar fi alimentele şi medicamentele, sunt la un nivel foarte mic faţă de cel de dinaintea conflictului, numărul deceselor cauzate de boli care pot fi prevenite, precum şi riscul de foamete sunt în creştere, spun lucrătorii umanitari.

"Organizaţiile teroriştilor exploatează cu cinism locuitorii din Fâşia Gaza şi organizaţiile internaţionale a căror misiune este de a oferi ajutor şi, în acest fel, cauzează de facto prejudicii locuitorilor", se arată în dosarul întocmit de israelieni.

La sfârşitul săptămânii trecute, şeful ONU, Antonio Guterres, a promis că va trage la răspundere orice angajat implicat în acte "abominabile", dar a implorat ţările să continue să finanţeze UNRWA din motive umanitare.

"Zecile de mii de bărbaţi şi femei care lucrează pentru UNRWA, mulţi dintre ei în unele dintre cele mai periculoase situaţii pentru lucrătorii umanitari, nu ar trebui să fie penalizaţi", a spus el. "Nevoile stringente ale populaţiilor disperate pe care le deservesc trebuie să fie satisfăcute", a pledat Guterres.

Articol recomandat de sport.ro
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Kosovarii nu au uitat de România! Cum au reacționat după tragerea la sorți a preliminariilor Cupei Mondiale
Citește și...
Angajaţi ai agenţiei ONU ar fi fost implicaţi în atacurile Hamas din 7 octombrie. SUA îşi suspendă finanţarea
Angajaţi ai agenţiei ONU ar fi fost implicaţi în atacurile Hamas din 7 octombrie. SUA îşi suspendă finanţarea

Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a deschis o anchetă în cazul mai multor angajaţi suspectaţi de implicare în atacurile din 7 octombrie din Israel comise de Hamas şi a precizat că a întrerupt colaborarea cu aceştia.

Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza
Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor din Fâșia Gaza

Hamas a respins armistițiul de două luni propus de Israel în schimbul eliberării tuturor ostaticilor aflați în Fâșia Gaza, a anunțat, marți, sub protecția anonimatului, un oficial egiptean de rang înalt care a vorbit cu The Associated Press.

Măcel comis de Hamas în Gaza. Zeci de soldați israelieni, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, uciși într-o singură zi
Măcel comis de Hamas în Gaza. Zeci de soldați israelieni, cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, uciși într-o singură zi

19 soldați israelieni au murit, iar alții au fost răniți, după ce gruparea teroristă Hamas a pus la pământ mai multe clădiri din Fâșia Gaza.

Israel propune ca liderii Hamas să părăsească Gaza ca parte a unor discuţii mai ample de încetare a focului
Israel propune ca liderii Hamas să părăsească Gaza ca parte a unor discuţii mai ample de încetare a focului

Israelul a propus ca liderii de rang înalt ai Hamas să părăsească Gaza ca parte a unui acord mai amplu de încetare a focului, au declarat pentru CNN doi oficiali familiarizaţi cu discuţiile internaţionale în curs.

Explicații oficiale. De ce au atacat Israelul teroriștii Hamas în 7 octombrie și au ucis civili: ”Poate că au avut loc erori”
Explicații oficiale. De ce au atacat Israelul teroriștii Hamas în 7 octombrie și au ucis civili: ”Poate că au avut loc erori”

Mişcarea islamistă palestiniană Hamas afirmă că atacul din 7 octombrie asupra Israelului a fost "o etapă necesară" împotriva ocupaţiei israeliene a teritoriilor palestiniene. 

Recomandări
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern
Surse | Răsturnare de situație în privința candidatului comun. Ruptura produsă deja în noul Guvern

Candidatul comun pentru alegerile prezidențiale de anul viitor este pus sub semnul întrebării în noul Executiv.

Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”
Sebastian Burduja, triumfător pe Facebook: România exportă curent din energie eoliană, „verde și ieftină”

România exportă din nou energie, produsă acum din centralele eoliene, afirmă ministrul de resort Sebastian Burduja, care pledează pentru acest tip de energie verde. Apa din lacurile de acumulare, pentru energia hidro, trebuie păstrată, spune el.

Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului
Dezinformări în mediul online. Reacția MApN după campania de fake news legată de „legea dronelor”. Prevederile proiectului

Apărarea și securitatea României nu sunt amenințate de Aliați și parteneri, spune răspicat MApN, care dezminte astfel dezinformările apărute pe tema modificărilor legislative în ceea ce privește apărarea spațiului aerian național împreună cu NATO.