Donald Trump şi-a început vizita istorică în Marea Britanie. A fost primit cu fast la Castelul Windsor. GALERIE FOTO

62575576
Getty

Regele Charles l-a întâmpinat miercuri pe Donald Trump, în timp ce a doua vizită de stat – istorică – a preşedintelui SUA în Marea Britanie a început cu un fast fără precedent, dar şi cu securitate intensă, relatează Reuters.  

Trump şi soţia sa, Melania, au sosit la Castelul Windsor, cel mai vechi şi mai mare castel locuit din lume, reşedinţă a monarhilor britanici de aproape 1.000 de ani, unde tratamentul regal cu covor roşu include şi o procesiune cu trăsuri, salve de tun, o paradă aeriană militară şi un banchet fastuos.

Marea Britanie spune că va fi cea mai mare ceremonie militară de bun venit pentru o vizită de stat din istoria recentă. Trump, un fan declarat al familiei regale, nu şi-a ascuns bucuria de a fi nu doar primul lider american, ci şi primul politician ales care a fost invitat de un monarh britanic pentru două vizite de stat. La sosirea în Marea Britanie, el a declarat reporterilor că iubeşte această ţară. „Este un loc foarte special”, a spus el.

Marea Britanie speră că vizita va consolida „relaţia specială”.

Ceremonii fastuoase la Castelul Windsor

Ziua de miercuri va fi dominată de ceremonii. Trump şi soţia sa, Melania, au fost întâmpinaţi de prinţul moştenitor William, „foarte chipeşul” fiu al regelui – aşa cum l-a numit preşedintele american – şi de soţia acestuia, Kate.

Charles şi soţia sa, Regina Camilla, care a putut participa după ce s-a recuperat în urma unei sinuzite, s-au alăturat apoi familiei Trump într-o plimbare cu trăsura prin parcul castelului, pe traseul căruia au fost aliniaţi 1.300 de militari britanici. Vremea nu a fost foarte prietenoasă, aşa că trăsurile au rămas cu geamurile închise.

Familia regală le va arăta preşedintelui şi primei-doamne obiecte istorice din Colecţia Regală legate de SUA, înainte ca familia Trump să viziteze Capela Sfântului Gheorghe, locul de odihnă veşnică al reginei Elizabeth, care l-a găzduit pe Trump în prima sa vizită de stat în 2019. Familia Trump va depune o coroană de flori la mormântul defunctei regine.

Mai târziu, înainte de banchetul de stat, va avea loc o paradă aeriană a avioanelor militare.

Mize politice și geopolitice ale vizitei

Pentru Charles însuşi, vizita ar putea provoca sentimente contradictorii. El are evident puţine lucruri în comun cu Trump, de la cei 50 de ani în care a militat pentru cauze ecologice, la eforturile sale de a aduce armonie între religii şi sprijinul său recent pentru Canada, unde este şef de stat. Dar ocazia îi va oferi şi cea mai mare atenţie globală de la încoronarea sa.

„Dacă totul va decurge bine, cred că acest eveniment va rămâne în istorie ca fiind cel mai important din timpul domniei sale”, a declarat istoricul Anthony Seldon.

Joi, acţiunea se va muta la reşedinţa de la ţară a premierului Keir Starmer, Chequers, unde accentul va fi pus pe geopolitică.

Prim-ministrul Keir Starmer speră să folosească acest sentiment în avantajul Marii Britanii, întrucât guvernul său încearcă să consolideze „relaţia specială” dintre cele două naţiuni, să aprofundeze legăturile economice, să asigure investiţii de miliarde de dolari, să discute despre tarife şi să facă presiuni asupra preşedintelui SUA în ceea ce priveşte Ucraina şi Israelul.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62575571
Zeci de percheziţii au loc din nou în Republica Moldova în legătură cu finanţarea ilegală a partidelor. FOTO

Peste 70 de percheziţii se desfăşurau, miercuri, pe întreg teritoriul Republicii Moldova într-un dosar de finanţare ilegală a partidelor politice.

62575565
Copil de clasa a IX-a din Bulgaria, reținut după ce a tras cu pistolul în clasă

Un copil de clasa a IX-a a fost reținut în Bulgaria după ce a tras cu pistolul în clasă, după care a încercat să-și ascundă arma în ghiozdan.  

62426268
Văduva lui Navalnîi susține că două laboratoare din străinătate au confirmat otrăvirea acestuia: „Aleksei a fost ucis”

Iulia Navalnaia, soția opozantului rus decedat Aleksei Navalnîi, susține că analizele de laborator efectuate în străinătate pe probe biologice prelevate de la acesta arată că el a fost otrăvit, potrivit Reuters și AFP.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.