Trump amenință că va trimite în Europa teroriștii capturați. Ce îl nemulțumește

62073199
Agerpres

Donald Trump a cerut vineri ţărilor europene să îşi ia înapoi cetăţenii care s-au alăturat grupării jihadiste Statul Islamic şi care acum sunt închişi în centre de detenţie în nord-estul Siriei de forţele conduse de kurzi, potrivit DPA.

Mii de luptători străini din circa 80 de ţări s-au alăturat Statului Islamic când gruparea jihadistă a ocupat zone largi din Siria şi Irak în 2014.

Soarta acestor luptători şi a familiilor lor a devenit o chestiune presantă după ce la începutul anului s-a anunţat înfrângerea grupării militante.

Unii copii au fost repatriaţi, însă ţările europene sunt reticente în privinţa întoarcerii cetăţenilor lor care s-au implicat activ în acţiunile Statului Islamic.

"La un moment dat voi fi nevoit să spun: Ori îi luaţi înapoi, ori îi vom lăsa liberi la graniţele voastre", a declarat Trump la o întâlnire cu presa în Biroul Oval de la Casa Albă, potrivit Agerpres.

Trump a atras atenţia că Statele Unite nu vor acoperi costurile cu detenţia a "mii" de luptători. "Ei au venit în mare parte din Europa", a spus el despre luptători.

Operaţiunile militare ample desfăşurate de o coaliţie condusă de SUA şi de Forţele Democrate Siriene (SDF) conduse de kurzi împotriva extremiştilor în nord-estul Siriei au făcut ca zeci de mii de civili, dintre care mulţi suspectaţi de legături cu Statul Islamic, să ajungă în tabere pentru persoane strămutate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62078912
Opt tone de cocaină descoperite într-un submarin. Cât valoarează pe piața neagră

Armata columbiană, în colaborare cu administraţia americană de combatere a traficului cu stupefiante, a confiscat un mini-submarin care transporta opt tone de cocaină, a anunţat vineri presa locală, citată de agenţia DPA.

62078870
Trecutul infracțional al românului care a bătut 3 femei în UK. Una are fața zdrobită

Românul care a dat buzna într-o casă din Anglia şi a snopit în bătaie 3 femei, după care le-a prădat, a fost eliberat anul trecut din închisoare în baza recursului compensatoriu şi fără să îşi execute toată pedeapsa.

62078921
Pregătiri la Casa Albă pentru un fastuos dineu, în cinstea premierului Australiei

Preşedintele Donald Trump și Prima Doamnă a Americii, Melania, se pregătesc pentru un fastuos dineu de stat, care va fi oferit, vineri seară, premierului australian Scott Morison și soției acestuia, Jenny.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.